Lazea, BNR: România este o ţară normală, la media europeană sau chiar peste medie

 România este o ţară normală din punct de vedere macroeconomic, la media europeană sau chiar peste medie la unii indicatori, a declarat vineri, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, la o conferinţă la Reprezentanţa din România a Comisiei Europene.  
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 10:54

‘România a devenit o ţară normală din punct de vedere macroeconomic, ne situăm în rândul lumii’, a spus Lazea, care a prezentat un tabel cu cinci indicatori – PIB, inflaţie, şomaj, deficit de cont curent şi deficit bugetar. ‘Dacă ne comparăm atât cu ţări dezvoltate din Occident, cât şi cu Polonia, Ungaria, Cehia, stăm uneori chiar mai bine’, a arătat economistul şef al BNR.

Acesta a subliniat că România trebuie să aibă grijă să nu piardă acest statut de normalitate, pentru că se câştigă cu greu, cu eforturi şi se poate pierde într-o săptămână sau într-o lună.

Lazea a mai prezentat un ‘tablou de bord’ cu 10 indicatori, alţii decât criteriile de la Maastricht pentru zona euro, şi a arătat că România îndeplinea în 2010 şapte din cei 10 indicatori, iar în 2011 opt indicatori, pe când state ca Spania, Irlanda, Cipru, Portugalia îndeplinesc doar patru din aceşti indicatori.

Economistul şef al BNR, care a precizat că aceste opinii sunt personale şi nu angajează Banca Centrală, s-a referit şi la pactul fiscal care se discută la nivelul UE şi a apreciat că cine are nevoie de ajutor pe partea de datorii trebuie să cedeze pe partea de suveranitate.

Lazea a dat ca exemplu SUA şi a afirmat că, fără transferuri, state precum California sau New York ar fi falimentare, adăugând însă că în Europa nu sunt prea mulţi adepţi ai federalizării fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...