RATB a demarat trei licitaţii pentru modernizarea tramvaielor cu sisteme de climatizare

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a demarat trei licitaţii deschise prin care vrea să modernizeze mai multe tipuri de tramvaie cu sisteme de climatizare, potrivit unor anunţuri publicate pe 13 aprilie în SEAP.
Economica.net - mar, 17 apr. 2018, 12:07
RATB a demarat trei licitaţii pentru modernizarea tramvaielor cu sisteme de climatizare

Unul dintre anunţuri implică atribuirea unui contract de achiziţii publice prin care RATB doreşte să îi fie furnizate servicii de modernizare pentru tramvaie V3A şi Bucur LF cu sistem de climatizare în salonul de călători. Valoarea estimată a acestui contract este de 22.500.185,05 lei, fără TVA.

Totodată, RATB doreşte să atribuie un contract de achiziţii publice pentru modernizarea unor tramvaie Bucur LF-CA cu sistem de climatizare în salonul de călători. Valoarea estimată a contractului este de 2.310.302,56 lei, fără TVA.

De asemenea, RATB doreşte să încheie un acord-cadru pentru modernizarea unor tramvaie V3A-M cu sistem de climatizare în salonul de călători. Acordul va fi încheiat cu un singur agent economic, va avea o durată de 24 luni şi o valoare estimată la 39.015.932,76 lei, fără TVA. Acest acord vizează o cantitate maximă de 126 de tramvaie.

În cazul celor trei licitaţii, principalele modalităţi de finanţare şi plată sunt reprezentate de bugetul local. Totodată, termenul limită pentru primirea ofertelor este 16 mai, ora 16,00, iar data limită de evaluare a acestora, în SEAP, este 14 august, ora 18,00.

Pe de altă parte, RATB a demarat o licitaţie deschisă pentru achiziţionarea de ‘echipamente şi licenţe software pentru platforma centrală sistem taxare’, potrivit unui alt anunţ publicat în SEAP.

Anunţul implică atribuirea unui contract de achiziţii publice cu o valoare estimată la 6.665.302,52 lei, fără TVA, principalele modalităţi de finanţare fiind reprezentate de buget local. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14 mai, ora 16,00, iar data limită de evaluare a acestora, în SEAP, este 13 august, ora 18,00.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...