Scandal politic pe starea de urgenţă. Oamenii blocaţi în nămeţi, politicienii se ceartă VIDEO

Peste 63.000 de oameni sunt blocaţi în judeţele Buzău şi Vrancea, iar şefii administraţiilor se hârjonesc dacă să instituie sau nu starea de urgenţă. Şefii Consiliilor Judeţene, reprezentanţi ai PSD, susţin decretarea unei astfel de măsuri, pe motiv că situaţia este dramatică, însă prefecţii, reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, se opun şi spun că nu e cazul, totul fiind sub control.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 13:39

În Buzău, peste 23.000 de oameni din 20 de comune sunt prinşi în nămeţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, spune că ar fi oportună decretarea stării de urgenţă în acest judeţ.

„I-am cerut dimineaţă (vineri-n.r.) prefectului să decretăm stare de urgenţă pentru că situaţia este dramatică în multe zone. Mi-a dat câteva argumente cum că nu ar fi în regulă o astfel de măsură şi a rămas că discută cu ministerul de Interne”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu.

Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, respinge însă vehement ideea de a decreta stare de urgenţă: „Nimeni nu înţelege că pe viscol nu avem cum să acţionăm în stare de urgenţă. La inundaţii, da, avem un plan de măsuri bine stabilit, dar acum nu am cum să-i scot pe oameni pe un câmp şi să-i las acolo. Suntem în stare de alertă”.

În Vrancea, aproximativ 40.000 de oameni sunt izolaţi de o săptămână în peste 50 de localităţi, susţine Consiliul Judeţean, condus de social-democratul Marian Oprişan, aceştia rămânând fără alimente, apă şi medicamente.

Oprişan a cerut instituirea stării de urgenţă, însă prefectul se opune şi aici. Din această cauză, şeful CJ i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu în care îi solicită să intervină la Guvern pentru ca acesta să declare stare de urgenţă în Vrancea în vederea unei intervenţii mai eficiente faţă de efectele viscolului şi a căderilor abudente de zăpadă.

„Eu cer de şase zile acest lucru. În Vrancea, 42.000 de oameni sunt izolaţi. Nu au alimente sau medicamente, nu au comunicatii fixe sau mobile. Au murit 129 de persoane care nu pot fi înmormântate. La o persoană cu dializă, nu a ajuns ambulanţa şi a murit. Ce îi mai trebuie Guvernului ca să pună în aplicare Ordonanţa 21 din 2004? La Ministerul de Interne e un domn complet depăşit de situaţie şi se opune, prefectul PDL se opune…”, a declarat Oprişan la România TV.

„Factorii de răspundere care se opun acestei stări legale sunt absolut iresponsabili. Este nevoie de măsuri urgente”, a adăugat Oprişan.

Prefectul de Vrancea, Sorin Hornea, susţine însă că instituirea stării de urgenţă nu ar ajuta cu nimic, ci doar ar crea panică în rândul populaţiei. În plus, el îl contrazice pe Orişan în ceea ce priveşte numărul localităţilor izolate, acesta spunând că vineri în judeţ mai sunt doar nouă localităţi izolate.

„Suntem într-o presiune fantastică creată de Oprişan. Noi încercăm să salvăm oamenii. Primim jandarmi, ducem mâncare. Am dat formula legală să cheltuie bani şi el spune că această formulă nu este legală. Avem a patra zi în care elicopterul a ajutat. Nu avem oameni care să nu ajungă la spital”, a declarat Hornea, la România TV.

Prefectul i-a acuzat pe unii primari, fără a da nume, că nu au folosit utilajele de deszăpezire, dar promite că „în maxim două zile, toţi oamenii vor fi scoşi”.

Secretarul de stat în MAI, Mihai Capră, a declarat, la rândul său, că nu este cazul să fie instaurată starea de urgenţă.

„Noi am luat toate măsurile şi nu cred că o stare de alertă ar rezolva problemele”, a spus Capră, la România TV.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus, vineri, să trimită jandarmi şi pompieri de la Bacău în judeţul Vrancea, iar din Prahova către localităţi din judeţul Buzău, pentru a ajuta la salvarea de vieţi omeneşti.

Totodată, elicopterele din cadrul Unităţilor Speciale de Aviaţie din Bucureşti şi Iaşi acţionează, cu prioritate, pentru misiuni de salvare, în zonele afectate din judeţele Vrancea şi Buzău.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...