Oltchim va repartiza tot profitul realizat anul trecut, de 47,73 milioane lei, pentru a acoperi parţial pierderile contabile din anii trecuţi

Acţionarii combinatului petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea au aprobat în şedinţa de miercuri repartizarea întregului profit realizat anul trecut, în sumă de 47,73 milioane lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor contabile din anii trecuţi, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 25 apr. 2018, 16:28
Oltchim va repartiza tot profitul realizat anul trecut, de 47,73 milioane lei, pentru a acoperi parţial pierderile contabile din anii trecuţi

„Cu votul acţionarilor reprezentând 100% din acţiunile cu drept de vot ale acţionarilor prezenţi şi reprezentaţi legal precum şi din totalul voturilor exprimate, aprobă repartizarea profitului societăţii realizat în anul 2017, în sumă de 47.732.190 lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor contabile din anii anteriori”, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro.

Societatea a raportat totodată pentru 2017 vânzări nete de 961,5 milioane lei.

Combinatul vâlcean are circa 2.000 de salariaţi.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8% din acţiuni.

În luna februarie, Adunarea creditorilor combinatului petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a aprobat oferta şi contractul de vânzare de active privind Divizia Materiale de Construcţii Ramplast, către Dynamic Selling Group SRL, preţul tranzacţiei fiind echivalentul în lei a 2,6 milioane euro, la care se adaugă TVA.

De asemenea, consorţiul de administratori judiciari compus din BDO Business Restructuring SPRL şi Rominsolv SPRL au anunţat în luna decembrie 2017 că Adunarea Generală a creditorilor Oltchim a aprobat contractul de vânzare de active (pachetele 1-5 şi parţial 7) încheiat între Oltchim în calitate de vânzător, Chimcomplex Borzeşti în calitate de cumpărător şi Serviciile Comerciale Române în calitate de Garant.

S-a stabilit atunci că societatea Chimcomplex Borzeşti trebuie să plătească 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA, pentru active.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...