Ford anunţă reduceri suplimentare de costuri şi renunţarea la majoritatea sedanurilor din America de Nord

Ford a anunţat miercuri accelerarea planului de reducere a costurilor şi de majorare a marjelor de profit, care include renunţarea la modelele sedan tradiţionale din America de Nord, care nu mai sunt populare în rândul clienţilor, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - J, 26 apr. 2018, 10:07
Ford anunţă reduceri suplimentare de costuri şi renunţarea la majoritatea sedanurilor din America de Nord

Al doilea mare producător auto american intenţionează acum ca, până în 2022, să-şi reducă costurile cu 25,5 miliarde de dolari, faţă de reduceri de 14 miliarde de dolari anunţate în toamnă.

Directorul general al Ford, Jim Hackett, le-a spus investitorilor că firma va trece printr-un proces ”de refocalizare profundă” a operaţiilor şi ar putea renunţa la unele afaceri neprofitabile.

”Vom face necesarele restructurări şi vom lua măsuri decisive. Vom aloca bani către partea sănătoasă a afacerii noastre şi vom renunţa la operaţiunile marginale”, a adăugat Hackett.

Ford se aşteaptă până în 2020 la o marjă de profit de 8% pe plan global şi de aproximativ 10% în America de Nord.
Acţiunile companiei au urcat miercuri la Bursa de la New York cu 2,6%, la 11,40 dolari.

Răspunzând creşterii preferinţei consumatorilor pentru SUV-uri şi camionete, Ford a anunţat că intenţionează să reducă portofoliul de maşini din America de Nord la doar două modele: Mustang, care luna aceasta împlineşte 50 de ani de la debut, şi noul compact crossover numit Focus Active, care va fi lansat din 2019.

”Ford nu va investi în noile generaţii ale sedanurilor Ford pentru America de Nord, inclusiv modelul de mărime medie Fusion şi modelul Taurus”, se arată în comunicatul companiei.

Ford a raportat un profit peste aşteptări în primul trimestru din 2018 şi o creştere de 7% a veniturilor.

În primele trei luni din acest an, profitul net a urcat la 1,74 miliarde de dolari, sau 0,43 dolari per titlu, faţă de 1,6 miliarde de dolari, sau 0,40 dolari pe acţiune, în perioada similară din 2017. Analiştii se aşteptau la un câştig de 0,41 dolari per titlu.

În pofida majorării profitului, marja de profit a Ford a scăzut la 5,2% în primul trimestru din 2018, de la 6,4% în perioada similară din 2017.

Joe Hinrichs, preşedintele operaţiunilor globale, a anunţat că Ford intenţionează să producă un nou model la fabrica sa din Hermosillo, Mexic, atunci când va renunţa la producţia sedanului Fusion. De asemenea, în Mexic va fi produs un nou vehicul electric alimentat de baterii.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...