Transgaz va participa, în S1 din 2012, cu 10,21 milioane euro la bugetul consolidat al Nabucco

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz va participa, în primul semestru din 2012, cu 10,21 milioane euro la bugetul consolidat al companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC), conform unui comunicat remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 14:43

Această decizie a fost luată în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Transgaz din data de 10 februarie.

Suma de 10,21 milioane euro corespunde participaţiei de 16,67% a Transgaz la capitalul social al NIC.

Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania) dezvoltă proiectul Nabucco, un gazoduct va transporta gazele extrase din Asia Centrală şi va străbate Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Proiectul are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale Uniunii Europene, care, în momentul de faţă, este dependentă de Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...