Ultima gafă a lui Ariton: „Sunt mândru că plec! Colegii de la presă POATE să zâmbească”

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a declarat, la predarea mandatului, că este "mândru" că pleacă de la conducerea instituţiei şi că fostul guvern "a făcut multe" pentru România, dar era momentul unui "pas înapoi". În discursul de predare a mandatului, într-o singură propoziţie, fostul ministru al Economiei a făcut un dezacord între subiect şi predicat şi o cacofonie.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 14:58

„Sunt mândru că plec, că am făcut parte dintr-un guvern care a făcut multe pentru România. Îmi pare bine că este continuitate în această direcţie. Era momentul să facem un pas înapoi, ne-am făcut datoria”, a afirmat Ariton.

Ulterior, în aceeaşi propoziţie, Ariton a făcut un dezacord între subiect şi predicat, dar şi o cacofonie, afirmând „colegii de la presă poate să zâmbească că am spus asta”.

Aceasta a fost a treia întâlnire a lui Ariton cu presa de la instalarea în funcţie, în septembrie 2010.

Pe de altă parte, el a arătat că România are creştere economică de patru trimestre consecutiv, iar FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială au apreciat ca foarte bună evoluţia Ministerului Economiei.

„Ne-am atins toate ţintele. Le mulţumesc tuturor colaboratorilor. Am încrederea şi convingerea că noul ministru va avea cu această echipă pe care o las în urma mea rezultate foarte bune. Nu este o perioadă uşoară. Vă doresc succes. Sunt convins că veţi obţine ce v-aţi propus”, i-a transmis Ariton noului ministru al Economiei, Lucian Bode.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...