Germania, Franţa şi Italia, pe primele 3 locuri în topul ţărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România

Germania, Franţa şi Italia ocupă primele trei locuri în topul ţărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mie, 02 mai 2018, 06:36
Germania, Franţa şi Italia, pe primele 3 locuri în topul ţărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România

Potrivit sursei citate, în România, în anul 2016, au fost identificate 78.181 grupuri de întreprinderi, din care 5.311 sunt grupuri de întreprinderi rezidente şi 72.870 grupuri de întreprinderi multinaţionale (271 controlate din interior, respectiv 72.599 controlate din străinătate).

În anul 2016, din totalul grupurilor de întreprinderi identificate în România, aproximativ 7% erau rezidente, peste 90% dintre acestea fiind constituite din două sau trei unităţi legale.

Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România activează în domeniul comerţului, construcţiilor, industriei prelucrătoare sau activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

În anul 2016, repartizarea grupurilor de întreprinderi din România pe activităţi economice, la nivelul secţiunilor CAEN Rev.2, arată că majoritatea acestora îşi desfăşoară activitatea în următoarele sectoare: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 35% din totalul grupurilor de întreprinderi; construcţii – 11% din totalul grupurilor de întreprinderi; industria prelucrătoare – 11% din totalul grupurilor de întreprinderi; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 9% din totalul grupurilor de întreprinderi; tranzacţii imobiliare – 8% din totalul grupurilor de întreprinderi.

Potrivit INS, grupurile de întreprinderi rezidente activează preponderent în următoarele domenii: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 20%; industria prelucrătoare – 12%; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 12%; alte activităţi de servicii – 11%; construcţii – 10%.

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România este controlată din Germania, Franţa şi Italia.

În anul 2016, din totalul grupurilor de întreprinderi multinaţionale străine identificate în România, 13.867 sunt grupuri controlate de persoane juridice străine, iar 58.732 sunt grupuri controlate de persoane fizice străine.

Rezultatele anului 2016 indică faptul că, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, pe primul loc se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice din Germania (17,1%), pe locul doi sunt cele controlate din Franţa (12,7%), iar pe locul trei sunt cele controlate din Italia (10,0%).

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în domeniul industriei prelucrătoare (9,5%), în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2,9%), şi în domeniul ‘Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice’ (2,3%).

În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Franţa, 6,2% se regăsesc în industria prelucrătoare, 2,6% în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor.

Subgrupurile de întreprinderi controlate din Italia domină în sectorul industriei prelucrătoare (6,4%).

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...