CFR Călători a fost reorganizată. Numărul directorilor scade de la 13 la 9

Compania CFR Călători a fost reorganizată printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie din data de 3 mai, numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9 iar posturi de consilieri şi experţi pentru informaţii în afaceri au fost desfiinţate, informează, vineri, compania.
Economica.net - vin, 04 mai 2018, 09:45
CFR Călători a fost reorganizată. Numărul directorilor scade de la 13 la 9

‘În noua structură, numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9. Posturi precum consilieri şi experţi pentru informaţii în afaceri au fost desfiinţate, iar angajaţii au fost redistribuiţi în funcţie de pregătirea profesională. În urma acestor măsuri, la fondul de salarii al CFR Călători se face o economie de aproximativ 70 de mii de lei lunar’, precizează sursa citată.

CFR Călători a transportat, anul trecut, peste 54 de milioane de călători, în creştere faţă de 2016 cu mai mult de 1,5 milioane de călători. Compania operează zilnic peste 1.200 de trenuri de călători, din care mai mult de 75% sunt trenuri Regio. Compania are circa 13.000 de salariaţi.

La sfârşitul lunii martie a acestui an, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, arăta că noua conducere a CFR Călători va trebui să soluţioneze problemele legate de lipsa de vagoane şi de locomotive generată de foarte slaba implicare în repararea şi întreţinerea parcului existent.

‘Ca să vorbesc despre CFR Călători, am avut aşteptări şi am aşteptări de la noua conducere privind soluţionarea problemelor legate de lipsa de vagoane şi de locomotive generată de foarte slaba implicare în repararea, întreţinerea parcului existent. A scăzut parcul de o manieră intolerabilă şi noul management va trebui să găsească soluţii mult mai rapide pentru a se putea înlocui materialul rulant pe care îl foloseşte’, a spus Şova în 26 martie.

Pe 21 martie 2018, Consiliul de Administraţie al CFR Călători l-a desemnat pe Leon Bărbulescu în funcţia de director general al companiei, mandatul său fiind de patru luni.

Te-ar mai putea interesa și
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, ...
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul acestor resurse nu se regăseşte automat în facturile consumatorilor,......
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în ...
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...