Corina Popescu, directorul general al Transelectrica, a fost schimbată din funcţie

Corina Popescu, directorul general al Transelectrica, operatorul Sistemului Energetic Naţional, a fost schimbată din funcție, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - vin, 04 mai 2018, 13:52
Corina Popescu, directorul general al Transelectrica, a fost schimbată din funcţie

Pentru postul de director general al Transelectrica ar urma să fie propus Adrian Constantin Rusu, directator de operaţiuni şi mentenanţă în cadrul companiei.

„Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informeaza actionarii si investitorii ca, prin Decizia 38 din data de 04 mai 2018, Consiliul de Supraveghere atribuie functia de Presedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al Societatii al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, incepand cu data de 07 mai 2018, domnului Rusu Adrian-Constantin”, se arată într-un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București.

Înainte de a prelua funcția de conducere în cadrul Transelectrica, Corina Popescu a fost secretar de stat în Ministerul Energiei în perioada decembrie 2015 – februarie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...