UE investighează sprijinul acordat pentru restructurare acordat Companiei Naţionale a Uraniului din România

Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autorităţile române Companiei Naţionale a Uraniului sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - mar, 08 mai 2018, 10:19
UE investighează sprijinul acordat pentru restructurare acordat Companiei Naţionale a Uraniului din România

La 12 iunie 2017, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a Companiei Naţionale a Uraniului SA care prevede acordarea unui sprijin în valoare de aproximativ 95 de milioane euro (441 de milioane lei) pentru CNU, sub formă de granturi, de subvenţii, de anulare a unor datorii şi de conversie a datoriei în acţiuni. Acest plan succede unui împrumut urgent sub forma de ajutor pentru salvare în valoare de aproximativ 13,3 milioane euro (62 de milioane lei) acordat pentru menţinerea întreprinderii pe linia de plutire, pe care Comisia l-a aprobat la 30 septembrie 2016 cu titlu temporar.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit unui stat să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi prevăd, în special, condiţia ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilităţii sale pe termen lung, ca respectiva întreprindere să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca orice eventuale denaturări ale concurenţei sa fie limitate.

‘În acest stadiu, Comisia îşi exprimă îndoiala că ajutorul pentru restructurare propus îndeplineşte aceste condiţii’, se arată în comunicatul de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană precizează că, în cursul investigaţiei aprofundate pe care o va efectua, va analiza aspectele următoare: dacă planul de restructurare propus ar putea restabili viabilitatea pe termen lung a CNU fără ca acesteia să i se acorde în continuare un ajutor de stat; dacă CNU sau investitori de pe piaţă contribuie suficient la costurile de restructurare, garantând astfel ca planul de restructurare nu se bazează în principal pe fonduri publice şi ca ajutorul este proporţional, precum şi dacă România are în vedere măsuri corespunzătoare pentru a limita denaturările concurenţei generate de ajutor.

Compania Naţională a Uraniului din România este o societate deţinută integral de statul român, care are drept obiect de activitate exploatarea minelor de uraniu din România şi producţia de materii prime transformate în combustibil pentru centralele nucleare. CNU extrage minereu de uraniu, îl procesează pentru a obţine octoxid de uraniu şi, după o rafinare ulterioară, îl transformă în dioxid de uraniu. CNU are două unităţi de exploatare: o unitate de extragere a uraniului, cu sediul în Crucea-Botuşana (judeţul Suceava) şi o uzina de procesare-rafinare, cu sediul în Feldioara (judeţul Braşov). În 2017, întreprinderea avea 772 de angajaţi.

În conformitate cu Orientările Comisiei din 2014 privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, întreprinderile aflate în dificultate financiară pot beneficia de ajutoare de stat dacă îndeplinesc anumite condiţii. Se poate acorda un ajutor pentru o perioadă de 6 luni (‘ajutor pentru salvare’). După aceasta perioadă, ajutorul trebuie să fie rambursat sau trebuie să i se notifice Comisiei un plan de restructurare, pentru ca ajutorul să poată fi aprobat (‘ajutor pentru restructurare’). Planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii este restabilită fără niciun alt sprijin din partea statului, că aceasta contribuie la un nivel adecvat la costurile de restructurare şi că denaturările concurenţei generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri compensatorii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...