Piaţa Universităţii, a 28-a zi de proteste. Sâmbătă, ACTA ocupă kilometrul 0

Câteva zeci de oameni s-au adunat şi vineri în centrul Capitalei, dar sâmbătă ei ar putea fi "înghiţiţi" de un număr mult mai mare de protestatari, care vor manifesta împotriva acordului privind pirateria pe internet, ACTA.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 17:26

Protestele din Piaţa Universităţii au ajuns la cea de-a 28-a zi consecutiv, zeci de manifestanţi înfruntând şi vineri seara temperaturile foarte scăzute şi strigându-şi nemulţumirile. Principala lor revendicare este demisia preşedintelui Traian Băsescu, dar supărările lor sunt legate în general faţă de toată clasa politică.

De asemenea, cei prezenţi în Piaţa Universităţii sunt neîncrezători în capacităţile cabinetului Ungureanu şi sunt sceptici că noul guvern va reuşi să le crească nivelul de trai.

Pentru sâmbătă la ora 17.00, şi Federaţia Naţională a Suporterilor a anunţat un mitig în Piaţa Universităţii.

Tot sâmbătă, mii de români sunt aşteptaţi să protesteze în Piaţa Universităţii împotriva acordului privind pirateria pe internet, ACTA. Pe Facebook, peste 50.000 de bucureşteni şi-au anunţat participarea la proteste.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...