Boagiu: Corpul de Control a formulat 6 plângeri penale, iar Compania de Drumuri alte 6

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu a declarat vineri că în timpul mandatului său Corpul de Control al instituţiei a formulat şase plângeri penale, iar Compania de Drumuri a transmis DNA şi IGP alte şase astfel de dosare, fără să nominalizeze însă persoanele acuzate.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 17:28

„Am lansat controale la nivelul ministerului sau la companii. Corpul de Control al ministrului a formulat şase plângeri penale, iar colegii de la CNADNR au formulat alte şase, o parte la DNA şi o parte la Inspectoratul General al Poliţiei”, a spus Boagiu, la conferinţa de bilanţ.

Potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor, printre dosarele de plângere penală se numără cele privind contractul de achiziţie a sistemului infornmatic de emitere, gestiune şi control al rovinietei, unele achiziţii de sare pentru deszăpezire, realizate cu câţiva ani în urmă, şi cazuri legate de două agenţii CNADNR de control şi încasare – Giurgeni şi Calafat.

Alt dosar se referă la accidentul de anul trecut din Ungaria în care au murit 14 români după ce un microbuz înmatriculat în Argeş a fost lovit frontal de un camion în apropiere de Szeged.

Totodată, alte dosare urmează să fie transmise autorităţilor competente şi vizează Societatea de Turism Feroviar şi compania Telecomunicaţii CFR, ambele parte a CFR SA, conform surselor citate.

Boagiu, aflată la conducerea Ministerului Transporturilor din septembrie 2010, i-a predat vineri portofoliul lui Alexandru Nazare, până în prezent secretar de stat în instituţie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...