Transportul public din Capitală va fi alimentat cu energie de la Hidroelectrica în următorul an

Hidroelectrica va furniza energie electrică pentru transportul public din Capitală pentru o perioadă de un an. Cel mai mare producător de energie din România a câştigat licitaţiile lansate de Metrorex şi RATB în primul trimestru al anului, au spus pentru ECONOMICA.NET surse din piaţa de energie.
Anemona Andone - lun, 11 iun. 2018, 20:53
Transportul public din Capitală va fi alimentat cu energie de la Hidroelectrica în următorul an

Metrorex a scos la licitaţie pe 22 februarie un contract estimat la 64,35 milioane de lei (13,8 milioane de euro) pentru achiziţia de energie electrică.

Contractul vizează furnizare de energie electrică la medie tensiune, în perioada 01.07.2018-30.06.2019, conform necesarului estimat, respectiv 195.000 MWh.

Până pe 4 aprilie, data limită de depunere a ofertelor, cinci companii s-au înscris la licitaţie: Hidroelectrica, Enel Energie Muntenia, Electrica Furnizare, CEZ Vânzare şi Tinmar Energy.

Conform surselor noastre, Hidroelectrica este câştigătorul licitaţiei al cărei criteriu de atribuire este cel mai scăzut preţ.
În urmă cu un an, Metrorex a semnat tot cu Hidroelectrica contract de furnizare energie electrică.

Producătorul celei mai ieftine energii a câştigat şi licitaţia RATB lansată în 24 martie 2018, conform surselor noastre.

Durata acordului – cadru scos la licitaţie de către RATB este de 12 luni, cantitatea minimă vizată de acesta fiind de 81.188 MWh, iar cea maximă de 101.678 MWh.

Acesta are o valoare estimată de 33,34 milioane de lei (7,15 milioane de euro), calculată pentru cantitatea maxima de energie electrică vizată şi include furnizarea de energie electrică pentru tracţiune electrică şi pentru sediile RATB situate pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi la Casa de odihnă RATB din Predeal.

Până pe 2 mai, data limită de depunere a ofertelor, la licitaţia RATB se înscriseseră Hidroelectrica, E.ON Energie Romania şi Tinmar Energy.

Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit net de 1,36 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istoria companiei. În 2016, profitul net al companiei a fost de 1,228 miliarde de lei.

Totodată, în primul trimestru al acestui an, Hidroelectrica a avut un profit net de 485 milioane de lei, faţă de 399 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2017, ca urmare a situaţiei hidrologice îmbunătăţite.

Marja EBITDA a crescut de la 67% în 2016 la 69% în anul trecut şi la 74% în primul trimestru al acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...