Antrenorul Harry Redknapp, operat pe cord după o criză cardiacă

Clubul Tottenham a trecut razant pe lângă o tragedie. Antrenorul Harry Redknapp s-a prăbuşit din senin pe terenul de antrenament din cauza unor probleme cardiace şi a fost operat de urgenţă.
Economica.net - mie, 02 nov. 2011, 16:56

Jucătorii echipei Tottenham au tras o sperietură zdravănă la ultimul antrenament efectuat la Londra înaintea plecării spre Rusia, în vederea meciului cu Rubin Kazan, din Europa League. La şedinţa de pregătire de marţi seară, antrenorul Harry Redknapp s-a prăbuşit din senin pe teren, din cauza unor probleme cardiace.

După ce i s-a acordat primul ajutor, Redknapp a fost transportat la spital, unde a fost băgat de urgenţă în operaţie. În timpul intervenţiei, medicii i-au deblocat una dintre artere şi au uşurat, astfel, circulaţia sângelui în inimă.

Tehnicianul a rămas internat şi va vedea meciul lui Tottenham cu Rubin Kazan doar la televizor. „Sper să mă întorc cât mai curând la antrenamente. Sunt în regulă şi nu îmi fac griji în legătură cu sănătatea mea”, a spus Redknapp, care se afla sub tratament din cauza problemelor cardiace încă din luna februarie.

Tehnicianul în vârstă de 64 de ani nu va petrece mai mult de două zile în spital, intervenţia chirurgicală fiind una minoră, cu toate că sperietura a fost una foarte mare.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...