Ford deschide la Craiova primul incubator de proiecte inovative din Europa

Ford România va deschide la Craiova, în parteneriat cu autorităţile locale, începând cu luna septembrie, primul incubator de proiecte inovative din Europa care va fi pus la dispoziţia studenţilor şi elevilor din localitate.
Economica.net - J, 14 iun. 2018, 11:34
Ford deschide la Craiova primul incubator de proiecte inovative din Europa

Denumit Centru de Resurse şi Angajament Ford (CRAF), incubatorul face parte din categoria de proiecte a Ford Motor Company Fund, divizia filantropică a Ford Motor Company, şi va pune accent pe antreprenoriatul social.

‘CRAF Craiova este o colaborare cu Asociaţia Pentru Educaţie SV Oltenia (EDUCOL), o organizaţie non-profit locală care urmăreşte să maximizeze oportunităţile de instruire, dezvoltare şi angajare pentru tineri, şi cu Primăria municipiului Craiova, care pune la dispoziţie clădirea. Susţinut de o investiţie de peste un milion de dolari oferită de Ford Motor Company Fund în parteneriat cu GlobalGiving, noul CRAF va acţiona ca un incubator de antreprenoriat social, unde studenţi şi absolvenţi ai Universităţii din Craiova pot crea şi dezvolta proiecte inovative, care să conducă la progres social şi economic. Scopul este acela de a avea un impact pozitiv asupra creşterii locurilor de muncă, a potenţialului economic şi a calităţii vieţii locuitorilor din regiunea Oltenia’, precizează Ford România într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

CRAF Craiova este al patrulea centru de acest gen la nivel global şi va reuni parteneri locali nonprofit, voluntari Ford, mentori şi lideri educaţionali care să ofere programe de angajare şi comunitare, ajutându-i astfel pe localnici să dezvolte noi competenţe şi să consolideze valorile comunităţii.

În plus, faţă de acordul multianual încheiat între EDUCOL şi GlobalGiving, precizează Ford, partenerul internaţional al Ford Motor Company Fund, va fi acordată o finanţare suplimentară de 100.000 de dolari pentru renovarea clădirii, astfel încât să fie satisfăcute nevoile specifice ale unui astfel de centru.

‘Lucrările de renovare sunt deja în curs de desfăşurare, fiind sprijinite de angajaţii Ford, cei ai Primăriei municipiului Craiova şi de către comunitatea academică a Universităţii din Craiova, studenţii jucând un rol semnificativ în acest proces’, se mai arată în comunicat.

Elevii şi studenţii vor fi invitaţi să prezinte propunerile lor de antreprenoriat social până la începutul lunii septembrie, primele echipe câştigătoare urmând să fie anunţate în luna octombrie, la ceremonia de inaugurare. Fiecare echipă va primi o subvenţie de pornire şi va avea acces la facilităţile CRAF.

Primul CRAF a fost înfiinţat în 2013 în Detroit, iar de atunci, Ford Fund a deschis un alt centru în Africa de Sud şi un altul în Detroit, planurile fiind de a se extinde şi în Asia, odată cu lansarea unui centru la Bangkok, la începutul anului 2019.

‘Combinând expertiza şi entuziasmul iniţiativelor sociale din SUA şi peisajul antreprenorial foarte fertil din România, sperăm să provocăm din ce în ce mai mulţi tineri să devină membri activi şi responsabili ai comunităţii lor locale, în încercarea de a face diferenţa şi de a fi parte dintr-o reţea globală. Suntem recunoscători şi onoraţi să lucrăm cu Ford Motor Company’, a declarat preşedintele EDUCOL, profesorul Leonardo-Geo Mănescu, potrivit comunicatul citat.

Ford Fund funcţionează la nivel global prin investiţii strategice, concentrate pe construirea de comunităţi, îmbunătăţirea educaţiei şi promovarea conducerii preventive, ca parte a iniţiativei ‘Operation Better World’.

Te-ar mai putea interesa și
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% mai mari decât anul trecut, în contextul creşterii taxelor şi al......
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită la Brașov
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare ...