Există investitori interesaţi de preluarea RAFO. La sfârşitul lunii aflăm dacă se vinde, şi cum se va face tranzacţia

Oficialii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR) au spus că vor preciza până la sfârşitul lunii curente care este exact situaţia la Rafo Oneşti, rafinăria scoasă până acum de trei ori la licitaţie, refuzând să dea altfel de detalii. Surse din piaţă spun însă că se poartă negocieri şi cu posibili investitori şi cu creditorii companiei. În funcţie de acestea, la sfârşitul lunii vom afla dacă Rafo se va vinde prin negociere directă sau licitaţie.
Economica.net - Dum, 24 iun. 2018, 19:55
Există investitori interesaţi de preluarea RAFO. La sfârşitul lunii aflăm dacă se vinde, şi cum se va face tranzacţia

După cea de-a treia licitaţie închieiată fără succes, CITR nu a mai avansat o altă dată şi o sumă minimă de pornire a licitaţiei. Practicienii în insolvenţă din întreaga piaţă spun că interes există pentru acest activ, vândut ca şi afacere la cheie de către CITR, şi că mai mulţi investitori străini se interesează de Rafo. Prin practica insolvenţei, compania va fi scoasă la vânzare până când creditorii vor accepta un preţ. Doar ei pot decide preţul de pornire al unei licitaţii de acest fel. Cel de acum sau cele viitoare.

În general, creditorii unei companii în insolvenţă au de recuperat datorii mai mari decât preţul de vânzare al unui business sau al unei mase de active mobile şi imobile. Totuşi, valoarea de lichidare a companiei a fost stabilită la 29,75 milioane de dolari plus TVA, ceea ce înseamnă că acei creditori nu sunt dispuşi să înceapă vreo licitaţie sub acest preţ.

În acest context, negocierile se poartă între toate părţile implicate şi cel mai probabil pe preţ. De aceea, surse din piaţă susţin că în funcţie de limitele de preţ care vor fi convenite cu creditorii, următoarea etapă în vânzarea Rafo Oneşti va fi negociere directă sau o nouă licitaţie cu un preţ minimal. Sursele citate spun că anunţul va fi făcut oficial de către CITR până la sfârşitul acestei luni.

Societatea Rafo Oneşti a fost concepută ca un sistem integrat, astfel că utilitățile necesare sunt parțial asigurate în cadrul amplasamentului din platforma Borzești (energie termică, gazele combustibile – 75%, azotul și aerul industrial și instrumental), respectiv parțial achiziționate (energie electrică și apă de completare). De asemenea, rafinăria are acces la transportul pe cale ferată şi cel rutier.

Citeşte şi:

Scumpirea carburanţilor ia o pauză: preţurile au scăzut cu 10 bani pe litru, în ultima săptămână

Rafinăria are toate instalaţiile în conservare din 2008, dată la care a funcţionat ultima dată. Majoritatea instalațiilor aferente Rafinăriei 2 au fost modernizate în perioada 1995 – 1997.

Peste 90% din cele 330 milioane de lei, datoriile RAFO Onești, sunt către fostul acționar majoritar al companiei, Petrochemical Holding, grup înregistrat în Austria și controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski. În vara anului trecut, pachetul de 96,5% din acţiuni a fost preluat de compania Anders Capital GmbH, înregistrată în Austria și controlată de doi oameni de afaceri din Republica Moldova. Câteva luni mai târziu, acţiunile rafinăriei au ajuns la compania de consultanţă şi training Result-4-You BVBA, înregistrată în Belgia.

RAFO Onești a reintrat în insolvență din proprie inițiativă pe 27 octombrie 2016, la 5 ani după ce, în 2011, ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de şapte ani, urmare a precedentei intrări în insolvență, survenită în 2004. Activitatea rafinăriei a fost oprită în 2008 pentru efectuarea unor investiții de modernizare, estimate să dureze doi ani, dar rafinăria nu a mai fost repornită de atunci.

Te-ar mai putea interesa și
Cartelul OPEC+ ar putea continua politica de reducere a producției de țiței
Cartelul OPEC+ ar putea continua politica de reducere a producției de țiței
OPEC și aliații săi nu au început încă discuțiile oficiale privind prelungirea reducerii voluntare a producției de 2,2 milioane de barili pe zi (bpd) după luna iunie, dar ar putea prelungi......
BRD, profit net de 326 mil.lei în primul trimestru din 2024, în scădere cu 4%. Creștere pe creditare
BRD, profit net de 326 mil.lei în primul trimestru din 2024, în scădere cu 4%. Creștere pe creditare
BRD, a patra bancă din România din punct de vedere al activelor, a raportat un profit net în primul trimestru din 2024 ...
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și APS, una dintre cele mai importante firme de gestionare ...
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
Un cadru temporar ce permite statelor din UE să acorde mai uşor importante ajutoare publice întreprinderilor agricole ...