Nissan renunţă la potenţiala vânzare de un miliard de dolari a subsidiarei care produce baterii

Nissan Motor, al doilea producătorul auto nipon, a anulat potenţiala vânzare a subsidiarei sale care produce baterii către firma de investiţii GSR Capital din China, lăsând drum liber altor solicitanţi dornici să obţină o afacere vitală pentru industria în creştere rapidă a vehiculelor electrice, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 02 iul. 2018, 06:36
Nissan renunţă la potenţiala vânzare de un miliard de dolari a subsidiarei care produce baterii

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că valoarea tranzacţiei se ridică la aproximativ un miliard de dolari.

Firma chineză nu a reuşit să obţină până la termenul limită din 29 iunie fondurile pentru finanţarea achiziţiei, ceea ce a determinat Nissan să anuleze tranzacţia, anunţată prima dată în august 2017.

Un purtător de cuvânt al Nissan a declarat că firma încă intenţionează să vândă subsidiara dar a refuzat să comenteze dacă GSR încă este un potenţial cumpărător. Reprezentanţii GSR nu au comentat informaţia.

Subsidiara în care Nissan deţine o participaţie de 51% include unităţile care produc şi dezvoltă baterii din SUA (Smyrna, Tennessee), Marea Britanie (Sunderland) şi Japonia (Oppama, Atsugi şi Zama). Grupul nipon produce baterii litiu-ion folosite la vehiculele electrice Nissan Leaf.

Şi compania niponă de produse electronice Panasonic a negociat cu Nissan achiziţionarea subsidiarei care produce baterii, au declarat sursele.

Luni dimineaţă, acţiunile Nissan au scăzut la Bursa de la Tokyo cu 1,2%.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail media din România, un ecosistem omnicanal de comunicare bazat pe date,......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Ultimii paşi pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ...