Adele, marea câştigătoare la Premiile Grammy VIDEO

Adele este marea câştigătoare a premiilor Grammy decernate, duminică noapte, la Los Angeles. Artista britanică a obţinut şase trofee, din tot atâtea nominalizări. Între altele, Adele a cucerit titlurile pentru albumul anului, cântecul anului, precum şi pe cel pentru cea mai bună interpretare solo. Gala a început cu un omagiu dedicat cântăreţei Whitney Houston.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 07:35

Deşi îndoliaţi după Whitney Houston, muzicienii s-au bucurat de premiile Grammy. A fost o noapte mare pentru cântăreaţa britanică Adele, care a plecat acasă cu şase trofee. Astfel, „21” a fost desemnat albumul anului, iar „Rolling in the Deep” este piesa anului.

De asemenea, Adele a obţinut premiul pentru cea mai bună interpretare solo, cu celebra melodie „Someone like you”.

A fost o seară importantă pentru cântăreaţă şi din alte motive. Adele a urcat pentru prima dată pe scenă, după operaţia pe corzile vocale, de la sfîrşitul anului trecut.

La categoria „Rock” a triumfat trupa Foo Fighters. Aceasta a obţinut cinci premii, printre care cel mai bun album şi cea mai bună piesă rock, „Walk”.

Cântăreţul Bruno Mars, nominalizat şi el la şase categorii de premii, a plecat acasă cu mâna goală, la fel şi excentrica Lady Gaga, nominalizată la trei categorii, în timp ce Kanye West, care a avut cele mai multe nominalizări, şapte, a câştigat premiile pentru cea mai bună interpretare rap („Otis”, alături de Jay-Z), cel mai bun cântec rap şi cea mai bună colaborare rap („All of the Lights”) şi cel mai bun album rap („My Beautiful Dark Twisted Fantasy”).

În timpul evenimentului au mai cântat, printre alţii, Taylor Swift, Bruce Springsteen şi E Street Band, Chris Brown, Coldplay şi Rihanna. Alicia Keys şi Bonnie Raitt au interpretat piesa „A Sunday Kind of Love” a Ettei James, o altă mare legendă a muzicii care a murit anul acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan are 28 de capitole, de la reforma administrației centrale și locale și până la reforma și controlul democratic al serviciilor de informații.......
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie comercială și restaurante
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie ...
Dedeman vrea să construiască al doilea cel mai mare magazin al rețelei lângă IKEA din Dumbrăvița, lângă Timișoara, ...
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Uber oferă duminică curse gratuite în București în colaborare cu Ambasada SUA în România pentru a marca 250 de ani ...
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata americană se pregăteşte pentru o posibilă acţiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, ...