Falimentul Malev: Compania ar putea primi un împrumut de 120 mil. dolari de la o bancă din Rusia

Operatorul aerian ungar Malev, care a oprit zborurile la începutul lunii februarie din cauza problemelor financiare majore, ar putea primi un credit de stabilizare de 120 de milioane de dolari din partea băncii Vneseconombank, din Rusia, care deţine 5% din acţiunile companiei.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 07:44

Dacă Vneseconombank (Banca pentru activităţi economice externe) va acorda finanţarea, Malev ar putea relua zborurile de pe aeroportul din Budapesta, a relatat agenţia rusă ITAR-TASS, citată de Novinite.

Surse apropiate situaţiei au declarat că au existat dificultăţi în procesul negocierilor, iar discuţiile vor fi reluate în această săptămână la Moscova şi Budapesta.

Un tribunal din Budapesta a plasat Malev sub controlul unui administrator special.

Malev este al doilea transportator european care a fost nevoit să oprească activitatea, în decurs de o săptămână. Spanair, cu sediul în Barcelona, a oprit zborurile pe 27 ianuarie, punând în dificultate 23.000 de pasageri.

Un purtător de cuvânt al Malev a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că 2.080 de angajaţi ai companiei, reprezentând 75% din totalul personalului, vor fi concediaţi.

Compania aeriană, împovărată de datorii, a oprit zborurile după 66 de ani de activitate.

Falimentul nu a fost încă declarat oficial, iar autorităţile de la Budapesta vor să relanseze compania, întrucât falimentul Malev ar impune plata unei despăgubiri uriaşe, de circa 1.000 de miliarde de forinţi (3,4 miliarde de euro), grupului german Hochtief, care operează aeroportul internaţional din Budapesta.

Malev era principalul utilizator al aeroportului, asigurând un trafic de trei milioane de pasageri şi 40% din veniturile aeroportului.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan are 28 de capitole, de la reforma administrației centrale și locale și până la reforma și controlul democratic al serviciilor de informații.......
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie comercială și restaurante
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie ...
Dedeman vrea să construiască al doilea cel mai mare magazin al rețelei lângă IKEA din Dumbrăvița, lângă Timișoara, ...
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Uber oferă duminică curse gratuite în București în colaborare cu Ambasada SUA în România pentru a marca 250 de ani ...
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata americană se pregăteşte pentru o posibilă acţiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, ...