Fox va plăti 32,5 miliarde de dolari pentru postul britanic de televiziune Sky

Grupul media 21st Century Fox, deţinut de Rupert Murdoch, a anunţat miercuri că a ajuns la un acord pentru preluarea grupului britanic Sky, cu o ofertă care evaluează cel mai mare operator de televiziune cu plată din Europa la 32,5 miliarde de dolari, depăşind-o pe cea a rivalei Comcast, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 11 iul. 2018, 07:35
Fox va plăti 32,5 miliarde de dolari pentru postul britanic de televiziune Sky

Fox, care se aşteaptă să obţină săptămâna aceasta aprobarea din partea autorităţilor de reglementare din Marea Britanie, şi-a majorat oferta la 14 lire sterline per titlu, în timp ce precedenta ofertă era de 10,75 lire sterline pe acţiune. Noua ofertă reprezintă o primă de 82% faţă de preţul acţiunilor Sky în decembrie 2016, înainte de lansarea ofertei iniţiale a Fox.

În aprilie, Comcast, proprietarul postului american de televiziune NBC şi al studioului Universal Pictures, a depus o ofertă de 22 miliarde de lire sterline (31 de miliarde de dolari) pentru Sky. Oferta Comcast evaluează o acţiune Sky la 12,50 lire sterline.

Fox, care deţine deja 39% din grupul britanic, a precizat miercuri că a ajuns la un acord privind tranzacţia cu comitetul independent al Sky. La Bursa de la Londra, acţiunile Sky au închis marţi la 15,01 lire sterline.

Sky operează în Marea Britanie, Austria, Germania, Irlanda şi Italia şi are 22,5 milioane de clienţi, atraşi de oferte cum ar fi Prima Ligă engleză la fotbal şi filmul ‘Game of Thrones’.

Trustul condus de familia Murdoch controlează în Marea Britanie publicaţii cum ar fi Times şi Sun, iar tranzacţia ar extinde controlul asupra influentului post de televiziune Sky News.

Pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare, Fox a acceptat să-şi vândă mai multe active către Walt Disney, inclusiv participaţia deţinută la Sky.

Te-ar mai putea interesa și
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun cel puţin şapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare şi transport, prin instrumentul de apărare ''Acţiunea de Securitate pentru Europa''......
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Comisarul european pentru extindere Marta Kos a prezentat marţi în Croaţia patru domenii de dezbatere privind reformarea ...
Vânzările Lego au crescut graţie produselor cu tema Cupa Mondială
Vânzările Lego au crescut graţie produselor cu tema Cupa Mondială
Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat o creştere cu 21% a vânzărilor în prima jumătate a anului, deoarece ...
Momenti istoric – Referendum în Elveţia pentru o formă mai restricitvă de neutralitate
Momenti istoric – Referendum în Elveţia pentru o formă mai restricitvă de neutralitate
Alegătorii elveţieni vor decide printr-un referendum organizat în 27 septembrie dacă aprobă o formă mai restrictivă ...