Cine ţine becul aprins în următorii zece ani. Lista capacităţilor care se închid şi ce apare în loc

În perioada 2018-2027 vor fi puse în funcţiune grupuri energetice noi şi retehnologizate cu o putere netă disponibilă de cel puţin 5.100 MW, care vor înlocui grupuri termoenergetice care vor ieşi din uz, potrivit prognozelor din Planul de Dezvoltare a Reţelelor Electrice de Transport în perioada 2018-2027, realizat de Transelectrica.
Mihai Nicuţ - J, 12 iul. 2018, 20:11
Cine ţine becul aprins în următorii zece ani. Lista capacităţilor care se închid şi ce apare în loc

La solicitarea Transelectrica, producătorii au comunicat, fără a declara însă angajament ferm, intenţiile de retehnologizare sau casare a unităţilor existente şi de instalare de grupuri noi. Pe baza acestora, Transelectrica a realizat o centralizare a puterii instalate noi care va apărea în următorii zece ani.

Dispar 5.000 MW din sistem

„Trebuie menționat că 80% din grupurile termoenergetice existente au durata de viaţă normată depăşită. Până în prezent, s-au realizat retehnologizări şi/sau modernizări pentru grupuri termoelectrice din SEN, însă foarte puţine grupuri sunt echipate cu instalaţii pentru reducerea emisiilor care să le permită încadrarea în normele impuse de Uniunea Europeană. (…). Astfel, pentru perioada 2018-2027, analiza dezvoltării reţelei a luat în considerare un Scenariu de Referință de evoluție a capacităților de generare, ce include un program de retrageri definitive din exploatare ale unor grupuri termoelectrice, la atingerea duratei de viaţă sau datorită neîncadrării în cerinţele Uniunii Europene privind poluarea, totalizând 4996 MW putere netă disponibilă, dintre care 2714 MW până în 2022 inclusiv. În unele cazuri, casarea grupurilor este asociată cu intenţia de înlocuire a acestora cu grupuri noi, mai performante, capacitățile noi trebuie să aibă o eficiență globală ridicată, să fie flexibile și să asigure conformarea la condițiile impuse prin codul de rețea și reglementările conexe, la nivel European”, arată Transelectrica.

Apar 5.100 MW noi

Totuşi, capacităţile care vor fi retehnologizate, pentru a face faţă noilor norme de mediu, şi cele noi, vor fi mai mari. Transelectrica estimează că, în următorii zece ani, vor reintra în funcţiune capacităţi însumate peste 2.800 MW şi vor apărea capacităţi noi cu o putere de 2.300 MW, asta fără a lua în calcul potenţialele investiţii noi în sectorul regenerabilelor.

„Conform acestui scenariu de dezvoltare, în aceeaşi perioadă vor fi repuse în funcționare, după reabilitare, patru grupuri de la Turceni, trei grupuri de la Rovinari, un grup la Craiova, și un grup nuclearelectric de la Cernavodă (oprit în retehnologizare pentru prelungirea duratei de viaţă), însumând o putere netă disponibilă de 2841 MW. În ceea ce priveşte intenţiile de instalare de grupuri noi, conform informaţiilor transmise de producătorii existenţi, acestea însumează o putere netă disponibilă de circa 2306 MW, exclusiv proiectele bazate pe RES”, arată Transelectrica.

Excluzând noile capacităţi din regenerabil, Transelectrica enumeră, drept noi capacităţi care vor apărea în următorii zece ani grupurilor nucleare 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, disponibile pentru orizontul 2027; grupuri noi pe gaze naturale (turbine cu gaze sau ciclu combinat, de condensaţie (Compania Romgaz derulează un proiect de investiții într-o centrală pe gaze naturale cu ciclu combinat la Iernut, cu capacitate de 400 MW) sau cogenerare (București)) şi finalizarea unor centrale hidroelectrice aflate în diferite stadii de execuţie;

Iată, grafic, evoluţia instalării de capacităţi energetice noi sau retehnologizate:

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...