Premierul Cehiei vrea ca CEZ să construiască noi reactoare nucleare printr-o subsidiară

Premierul ceh Andrej Babis a afirmat sâmbătă că CEZ, companie la care statul deţine 70% din acţiuni, îşi poate extinde capacitatea nucleară prin intermediul unei subsidiare şi şi-a reafirmat opoziţia faţă de divizarea firmei, transmite Reuters.
Economica.net - D, 15 iul. 2018, 07:01
Premierul Cehiei vrea ca CEZ să construiască noi reactoare nucleare printr-o subsidiară

Compania cehă de utilităţi caută modalităţi pentru creşterea valorii sale prin separarea activelor din domeniile energiei nucleare şi termocentralelor de activele din domeniile distribuţiei, energiei eoliene şi serviciilor. O decizie ar putea fi anunţată anul acesta.

Guvernul condus de Babis a amânat în mai decizia privind construirea unor noi reactoare nucleare, anunţând că are nevoie de mai mult timp pentru a evalua impactul asupra bugetului şi pentru a afla opinia Uniunii Europeme referitoare la ajutorul de stat pentru un astfel de proiect.

În Cehia, compania operează două centrale nucleare, în Dukovany şi Temelin.

‘Este o operaţiune simplă. Dacă iei centrala de la Dukovany, o evaluezi, o pui într-o subsidiariară pe care o deţii integral, fac o licitaţie pentru furnizor, pentru finanţare şi posibil chiar pentru o societate mixtă. Şi pentru a face lucrurile şi mai bine şi într-un mod mai serios, statul poate fi al doilea garant’, a afirmat Babis într-un interviu acordat publicaţiei Mlada Fronta Dnes.

Pe lângă divizarea CEZ, la care Babis se opune, şi o subsidiară care să construiască noile reactoare, Guvernul ceh analizează încă o opţiune – să cumpere o mică divizie a CEZ pentru a construi centrale nucleare.

Directorul general al CEZ, Daniel Benes, a afirmat că partea din CEZ deţinută de stat este cel mai bine plasată pentru a construi reactoarele.

CEZ a refuzat să investească în noile centrale fără o anumită formă de ajutor de stat.

CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Pierderi de peste un miliard de lire sterline din cauza valului de căldură din iunie (London School of Economics)
Marea Britanie – Pierderi de peste un miliard de lire sterline din cauza valului de căldură din iunie (London School ...
Valul de căldură care a lovit Marea Britanie în luna iunie a dus la pierderea a 24 de milioane de ore de lucru, ceea ce înseamnă o pierdere de 1,15 miliarde de lire sterline (1,35 miliarde de......
Veşti proaste pentru România – Ce se întâmplă cu preţurile şi cursul euro în perioada următoare, care sunt previziunile pentru deficitul bugetar şi datoria publică. Şanse mari să rămânem în recesiune (CFA România)
Veşti proaste pentru România – Ce se întâmplă cu preţurile şi cursul euro în perioada următoare, care sunt ...
Este foarte probabil să rămânem în recesiune, euro ar putea creşte semnificativ în următoarele şase luni, dar şi ...
Vânzările Renault Group, în ușoară scădere la finalul primului semestru din 2026
Vânzările Renault Group, în ușoară scădere la finalul primului semestru din 2026
Raportul comercial al grupului Renault, din care face parte și Dacia, arată că, în primul semestru al anului 2026, compania ...
Tesla suferă. Acțiunile gigantului scad după ce a obţinut un profit sub aşteptări în al doilea trimestru din 2026
Tesla suferă. Acțiunile gigantului scad după ce a obţinut un profit sub aşteptări în al doilea trimestru din 2026
Grupul american Tesla, specializat în vehicule electrice şi stocarea energiei, a anunţat miercuri seara un profit net ...