Italia a împrumutat 8,5 miliarde euro pe un an la dobânzi în scădere

Costurile de finanţare ale Italiei au scăzut luni în cadrul unei emisiuni de obligaţiuni de 8,5 miliarde euro cu maturitatea la un an, însă cererea din partea investitorilor a scăzut puternic, posibil şi din cauza unei probleme tehnice, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 13:40

Cererea a depăşit oferta cu numai 10%, rata de acoperire de 1,1 fiind cu mult sub cea înregistrată la licitaţia similară din ianuarie, de 1,5.

Banca Italiei a anunţat că o problemă tehnică a întârziat unele oferte până după termenul limită, reducând artificial cererea.

Dobânda obligaţiunilor cu maturitatea la un an a fost de 2,23% în medie, cea mai redusă din iunie 2011, faţă de 2,74% în ianuarie.

Italia a împrumutat de asemenea luni 3,5 miliarde euro prin titluri de stat cu maturitatea în luna iunie a anului viitor, care s-au bucurat de cerere mult mai solidă.

Costurile de finanţare ale Italiei au început să crească puternic în a doua jumătate a anului trecut, statul devenind aparent următoarea victimă a crizei datoriilor de stat din zona euro.

După ce au atins maxime record în noiembrie, urcând peste pragul critic de 7%, randamentele obligaţiunilor italiene au început să scadă datorită intervenţiilor Băncii Centrale Europene (BCE).

BCE a început din toamna anului trecut să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole de pe piaţa secundară pentru a împinge dobânzile în jos. În plus, în luna decembrie, instituţia a derulat în premieră o operaţiune de finanţare pe trei ani destinată băncilor, la dobânzi foarte scăzute, pentru a stimula lichiditatea din piaţă.

Băncile comerciale au împrumutat atunci suma record de 489 miliarde euro, iar BCE urmează să repete operaţiunea la sfârşitul lunii februarie, analiştii anticipând o participare mult mai extinsă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al Guvenului Siegfried Mureșan DOCUMENT
Programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan are 28 de capitole, de la reforma administrației centrale și locale și până la reforma și controlul democratic al serviciilor de informații.......
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie comercială și restaurante
Pariu masiv pentru frații Pavăl: Dedeman construiește al doilea cel mai mare magazin lângă IKEA Timișoara, cu galerie ...
Dedeman vrea să construiască al doilea cel mai mare magazin al rețelei lângă IKEA din Dumbrăvița, lângă Timișoara, ...
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Curse gratis cu Uber în acest weekend. Cum le obții
Uber oferă duminică curse gratuite în București în colaborare cu Ambasada SUA în România pentru a marca 250 de ani ...
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata SUA se pregătește pentru un posibil atac militar asupra Cubei – CBS News
Armata americană se pregăteşte pentru o posibilă acţiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, ...