Bugetul pentru susținerea IMM-urilor este cu 60% mai mare decât cel din 2011

Firmele mici şi mijlocii vor putea obţine în acest an fonduri de 116 milioane de lei prin intermediul a opt programe derulate de Agenţia pentru IMM-uri, cea mai mare parte a sumei, de 70 de milioane de lei, fiind destinată programului Kogălniceanu.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 14:27

Alocarea bugetară pentru acest an pentru implementarea programelor naţionale pentru IMM-uri este cu 60% mai mare faţă de anul 2011, în special ca urmare a majorării bugetului alocat pentru Programul Kogălniceanu, de la 24 milioane lei în 2011 la 70 milioane lei în 2012, se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM).

Reprezentanţii AIPPIMM apreciază că bugetul alocal pentru acest an pentru Programul Kogălniceanu, prin care IMM-urile pot beneficia de credite subvenţionate, ar putea fi susţinute circa 12.000 de firme mici şi mijlocii.

Prin programul Mihail Kogălniceanu statul garantează în proporţie de 80% creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii şi subvenţionează cu până la 70% dobânda calculată pentru creditele în lei, dar nu mai mult de 6,5% pe an. Garanţia statului nu trece însă de 100.000 lei.

Suma acordată reprezintă 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, iar valoarea este limitată la 30% din cifra de afaceri dacă firma are şi alte facilităţi de credit, perioada de rambursare fiind stabilită la maximum un an.

Alt program derulat de Agenţie este cel pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, operaţional din 15 februarie, cu un buget de 21 milioane lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de......
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Preşedintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureşan va depune sâmbătă dimineaţa la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri, ...
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a scumpit în această dimineață benzina. Este ...