Austeritatea a făcut din Grecia teatru de război între poliţie şi protestatari

Cel puţin 45 de clădiri avariate şi 67 de persoane arestate, în urma violenţelor din Atena. De asemenea, cel puţin 54 de persoane au fost rănite duminică seara în centrul Atenei şi aproximativ 40 de focare de incendii au fost incendiate, după votul din Parlament asupra unui nou set de măsuri de austeritate.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 14:27

Manifestaţii violente au reunit 80.000 de persoane la Atena, potrivit poliţiei. Protestatatrii, nemulţumiţi de rezultatul votului asupra unui nou pachet de măsuri de austeritate au incendiat capitala greacă. Aproximativ 40 de clădiri au fost incendiate în centrul capitalei elene, după cum a anunţat Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului.

Un magazin de articole culinare de lux a fost devastat de flăcări, pompierii având dificultăţi în ceea ce priveşte trecerea pe străzi, unde se confruntau forţele de ordine cu bande de manifestanţi mascaţi.Ministerul Sănătăţii a informat că 54 de persoane au fost rănite.

Manifestaţii de protest au avut loc şi la Salonic, unde 20.000 de persoane au protestat. Şase bănci au fost atacate de manifestanţii furioşi, aceste atacuri soldându-se cu pagube materiale destul de importante.

Poliţia a ripostat imediat, utilizând gaze lacrimogene.Manifestanţii s-au retras, în acel moment, pe străzile alăturate, care s-au transformat în adevărate câmpuri de luptă, protestatarii aruncând cu pietre, bucăţi de marmură şi cocteiluri Molotov asupra forţelor de ordine. Confruntările au continuat mai mult de două ore în centrul oraşului, unde manifestanţi mascaţi au spart vitrinele unor magazine pe marile bulevarde.

Despre protestele din capitala elenă, viceprimarul Andreas Varelas a afirmat că „acest lucru aminteşte de decembrie 2008”, când moartea unui adolescent, ucis de un poliţist, a declanşat aproape o lună de violenţe urbane.

Persoane violente au vizat o serie de „clădiri emblematice, zece edificii neoclasice” de la începutul secolului XX, precizează Varelas. Două cinematografe istorice au fost incendiate.

Către prânz, echipele municipale continuau să strângă fragmente de marmură smulse din trotuare şi utilizate ca proiectile, precum şi alte cioburi sau obiecte fumegânde din coşurile de gunoi.

„Ne-am fi aşteptat la un răspuns mai bun din partea poliţiei”, a afirmat Varelas, în timp ce presa cerea demisia ministrului de resort

Poliţia a anunţat 67 de arestări în rândul protestatarilor violenţi, care, potrivit unei surse din poliţie, au acţionat mai multe ore în grupuri mici şi foarte organizate. Potrivit aceleiaşi surse, acest nucleu dur de circa o mie de persoane a antrenat sporadic în violenţe alte câteva sute de persoane, iar Ministerul Sănătăţii a anunţat că 54 de cetăţeni şi 68 de poliţişti au fost răniţi.

Te-ar mai putea interesa și
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de......
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Preşedintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureşan va depune sâmbătă dimineaţa la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri, ...
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a scumpit în această dimineață benzina. Este ...