Daimler vrea să producă noul Smart în China – Bloomberg

Grupul Daimler AG negociază cu o subsidiară a partenerului chinez BAIC formarea unei societăţi mixte pentru fabricarea în China a vehiculelor Smart pe baterii, a anunţat luni Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 06 aug. 2018, 09:47
Daimler vrea să producă noul Smart în China - Bloomberg

Discuţiile sunt purtate cu Beijing Electric Vehicle Co ( BJEV), în care Daimler deţine o participaţie de 3,93%. Încă nu se ştie ce participaţie va dori să deţină Daimler în noua societate mixtă, a informat Bloomberg.

În martie, oficialii Daimler declarau că participaţia deţinută la BJEV scoate în evidenţă „angajamentul companiei faţă de dezvoltarea suplimentară a mobilităţii electrice”.

Un purtător de cuvânt al Daimler a refuzat să comenteze informaţia, adăugând că o cooperare mai strânsă cu BAIC şi BJEV este necesară „pentru a înţelege mai bine necesităţile clienţilor chinezi”, în special în domeniul vehiculelor electrice.

În martie, oficialii Daimler declarau că participaţia deţinută la BJEV scoate în evidenţă „angajamentul companiei faţă de dezvoltarea suplimentară a mobilităţii electrice”.

Luna trecută, Daimler a anunţat că va adânci parteneriatul cu gigantul online chinez Baidu în domeniul conducerii autonome şi a serviciilor de conectivitate auto pe cea mai mare piaţă auto din lume.

În 2017, Daimler şi Baidu şi-au unit forţele pentru a dezvolta platforma de conducere autonomă Apollo, iar acum cele două companii vor integra serviciile de conectivitate ale Baidu în sistem de infotainment MBUX al Mercedes-Benz, a informat Daimler.

„Sectorul conducerii autonome şi al serviciilor de conectivitate progresează într-un ritm fără precedent în China şi continuarea succesului nostru depinde de poziţia de lider în acest domeniu”, a afirmat directorul general al grupului german, Dieter Zetsche.

În prezent, Daimler testează vehicule autonome în Beijing, a informat compania.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei....
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...