Elon Musk analizează dacă să retragă Tesla de la bursă. Acţiunile au urcat cu 11%

Elon Musk se gândeşte să retragă Tesla de la bursă, la preţul de 420 de dolari pe acţiune, în contextul în care compania trece printr-un proces de dezvoltare rapidă şi are constrângeri financiare, potrivit unei postări pe Twitter a acestuia care a dus marţi la creşterea cu 11% a acţiunilor producătorului de automobile electrice, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 08 aug. 2018, 06:32
Elon Musk analizează dacă să retragă Tesla de la bursă. Acţiunile au urcat cu 11%

Musk a confirmat că se gândeşte la această posibilitate şi printr-un email adresat angajaţilor şi publicat pe site-ul companiei.

O astfel de măsură ar scoate Tesla din atenţia Wall Street, dar i-ar putea limita accesul la capital. Operaţiunea ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acest tip din istorie, cu o ţintă de preţ de circa 82 de miliarde de dolari, în baza unui preţ de 420 de dolari pe acţiune.

„Mă gândesc să retrag Tesla de la bursă, la un preţ al acţiunilor de 420 de dolari pe unitate. Finanţare asigurată”, a scris Musk pe Twitter.

Preţul de 420 de dolari pe acţiune ar fi cu 22,8% peste cel înregistrat de titlurile Tesla la închiderea tranzacţiilor de luni.

Tesla nu a răspuns imediat solicitărilor de confirmări sau clarificări.

Când o persoană a scris pe Twitter că retragerea de la bursă ar scuti Tesla „de multe bătăi de cap”, Musk a replicat „da”.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...