Complexul Energetic Oltenia a plătit 270 de milioane de euro către bugetul de stat în primul semestru al anului

Complexul Energetic Oltenia a plătit către bugetul de stat 270 de milioane de lei în prima jumătate a acestui an, după ce, la nivelul întregului an trecut, a virat circa 630 de milioane de lei, se arată într-un document postat pe site-ul companiei.
Economica.net - mie, 08 aug. 2018, 08:57
Complexul Energetic Oltenia a plătit 270 de milioane de euro către bugetul de stat în primul semestru al anului

Oficialii companiei arată că deţin certificate de atestare fiscală emise de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, din care reiese că nu figurează cu datorii restante.

„De asemenea, reamintim că, datorită unui comportament echilibrat in gestionarea resurselor, CE Oltenia a înregistrat profit şi în anul 2017, şi în primul semestru al anului 2018, în condiţiile achitării tuturor obligaţiilor faţă de stat, faţă de băncile finanţatoare privind rambursarea de rate, dobânzi şi comisioane, precum şi faţă de furnizori, în termenele scadente de plată conform prevederilor contractuale”, au mai scris reprezentanţii producătorului de energie, fără a oferi cifre cu privire la aceste rezultate.

Complexul Energetic Oltenia a obţinut anul trecut un profit net de 180,8 milioane de lei, faţă de o pierdere netă de 139,8 milioane de lei din anul 2016.

Cifra de afaceri a fost de 2,9 miliarde de lei, în creştere cu 30% faţă de valoarea indicatorului din anul precedent, 2,2 miliarde de lei.

Compania şi-a planificat pentru acest an un buget de investiţii de 810 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...