Intervenţie cu tractoarele a cadrelor de la Ambulanţă pentru a prelua un bebeluş cu febră

Un copil în vârstă de şapte luni, cu febră şi vărsături, din satul Cucuruzu (Giurgiu), a fost transportat la spital de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu după ce asistenţii au plecat cu două tractoare în localitate, iar ulterior au mers pe jos până la domiciliul pacientului.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 17:06

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, iniţial s-a primit o solicitare la 112 pentru un copil cu febră şi vărsături, iar conducerea instituţiei a luat legătura cu ISU Giurgiu, care a comunicat că drumul spre casa copilului este impracticabil.

„S-a anunţat solicitarea la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, care a comunicat că elicopterul nu poate decola din cauza vremii. Ulterior, medicul de serviciu a luat legătura cu autorităţile locale, respectiv cu primarul localităţii Chiriacu, care a comunicat că se poate pleca prin Valea Bujorului către Chiriacu şi că acolo ne vor aştepta cu mijloace de deszăpezire până la Cucuruzu. În tot acest timp s-a ţinut legătura cu părinţii copilului, monitorizându se starea acestuia şi dându-le sfaturi medicale. Ulterior, a plecat o ambulanţă cu doi asistenti medicali, iar la ieşirea din Izvoarele spre Cucuruzu, drumul fiind blocat, cei doi asistenţi au plecat cu două tractoare spre sat si apoi au mers pe jos până la casa copilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu, asistent-şef Carabas Rodica.

Copilul a fost preluat de cei doi asistenţi şi adus la ambulanţă, iar ulterior a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Te-ar mai putea interesa și
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de......
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Preşedintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureşan va depune sâmbătă dimineaţa la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri, ...
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a scumpit în această dimineață benzina. Este ...