Medicii legişti: Whitney Houston ar fi murit în urma unui cockteil de medicamente şi alcool

Medicii legişti au spus familiei lui Whitney Houston că vedeta nu a murit înecată, ea fiind deja moartă când a ajuns sub apă. Specialiştii au mai precizat că artista a murit după ce a consumat o combinaţie periculoasă de Xanax şi alte medicamente puternice şi alcool.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 19:52

Whitney Houston a murit de la amestecarea  de Xanax şi alte medicamente puternice bază de prescripţie medicală cu alcool, au  raportat medicii legişti. Rudele vedetei se tem acum pentru Bobbi Kristina, fiica artistei, care a fost deja internată de două ori după moartea mamei sale. Bobbi Kristina a fost găsită dormind într-o cadă, cu o seară înainte ca vedeta să moară, scrie DailyMail.

Whitney Houston a fost descoperită moartă, duminică dimineaţă, în cada unui hotel de lux din Beverly Hills. Prima ipoteză privind moartea celebrei cânătrţe a fost înecul.

Te-ar mai putea interesa și
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de......
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Trump refuză propunerea Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Preşedintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri
Premierul desemnat Siegfried Mureşan va depune sâmbătă dimineaţa la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri, ...
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Benzina s-a scumpit azi, deocamdată doar la Rompetrol. Care sunt acum prețurile în benzinării
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, a scumpit în această dimineață benzina. Este ...