Preţul energiei electrice pe bursă continuă să crească. S-a dublat faţă de începutul lunii august

Preţul energiei electrice pe bursa de profil OPCOM a fost în continuă creştere în această lună, ajungând ca electricitatea cu livrare marţi, 21 august, să coste de două ori mai mult decât la începutul lunii august, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 20 aug. 2018, 12:08
Preţul energiei electrice pe bursă continuă să crească. S-a dublat faţă de începutul lunii august

Astfel, pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare), la 1 august, preţul energiei avea o medie de 166 de lei pe MWh, pe 8 august preţul a sărit la 232 lei pe MWh, pe 14 august a ajuns la 278 lei pe MWh, iar energia cu livrare marţi, 21 august, costă 321 de lei pe MWh.

Acelaşi preţ, 69 euro/MWh, îl regăsim şi în ţările cu care România este cuplată la nivelul pieţei spot de energie, adică Ungaria, Slovacia şi Cehia.

Producţia de energie a României era, luni, la ora 14:30, de 7.832 MW, potrivit starea sistemului energetic naţional, prezentată în timp real pe site-ul Transelectrica.

Consumul naţional era 7.588 MW, la ora menţionată, diferenţa reprezentând exporturi. 

Te-ar mai putea interesa și
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED dedicată consumatorilor. Televizorul este echipat cu tehnologie OLED......
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României ...
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Telefonul mobil a trecut, într-un timp surprinzător de scurt, de la instrument de comunicare la interfața prin care administrăm ...