Extinderea în imobiliarele din Polonia i-a adus dezvoltatorului Globalworth un profit de 56 de milioane de euro în primul semestru

Cel mai mare propritar de spaţii de birouri din România, dezvoltatorul Globalworth, a realizat în primele cinci luni din acest an un profit net de 56,3 milioane de euro. Activă pe piaţa pe plan local, dar şi în Polonia, compania a fost înfiinţată de omul de afaceri Ioannis Papalekas. 
Andrada Ghira - mie, 29 aug. 2018, 09:19
Extinderea în imobiliarele din Polonia i-a adus dezvoltatorului Globalworth un profit de 56 de milioane de euro în primul semestru

Globalworth a înregistrat în prima jumătate a acestui an un profit net de 56,3 milioane de euro, faţă de pierderea de aproape 6,6 milioane de euro consemnată în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare ale companiei.

Veniturile operaţionale nete au crescut de la 22 de milioane de euro în primul semestru din 2017, la 51,6 milioane de euro în acest an, pe fondul extinderii companiei în Polonia, acolo unde a cumpărat mai multe clădiri de birouri. 

Listată pe segmentul AIM al Bursei de Valori de la Londra, Globalworth a devenit principalul investitor pe piața imobiliară din regiune prin piețele sale principale din Polonia și România.

Gestionat de aproximativ 110 profesioniști în România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de 2 miliarde de euro, peste 90% dintre aceasta fiind reprezentată de active producătoare de venit, preponderent în sectorul de birouri, închiriate către aproximativ 440 de companii naționale și multinaționale din 28 de țări și 37 de sectoare de activitate. În România, Globalworth este prezentă în București, Timișoara și Pitești, iar în Polonia, în orașele Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk și Katowice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...