Guvernul va discuta miercuri, 29 august, un proiect de ordonanţă referitor la fondurile UE nerambursabile aferente politicii agricole comune

Guvernul va discuta în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă pentru modificarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune.
Economica.net - mie, 29 aug. 2018, 09:22
Guvernul va discuta miercuri, 29 august, un proiect de ordonanţă referitor la fondurile UE nerambursabile aferente politicii agricole comune

Potrivit unui comunicat al Executivului, printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei se numără şi un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă.

Totodată, Guvernul va discuta un proiect de hotărâre privind completarea anexei la HG 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Pe agenda şedinţei se află şi un memorandum cu tema „Aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România – Cofinanţare UE pentru dezvoltare rurală 2014 – 2020), în valoare de 450 milioane euro”. Memorandumul vizează aprobarea textului negociat al Contractului de finanţare şi a semnării acestuia şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanţelor.

Un alt memorandum aflat pe agenda şedinţei de Guvern se referă la acordul de principiu privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a două împrumuturi, unul în valoare de 50 milioane de euro, pentru sprijinirea reabilitării, consolidării şi reconstrucţiei unor clădiri aparţinând Poliţiei Române, şi al doilea de până la 40 milioane de euro, pentru sprijinirea reabilitării, consolidării şi reconstrucţiei unor clădiri aparţinând Jandarmeriei. Ambele împrumuturi urmăresc întărirea capacităţii operaţionale şi de răspuns ale acestor structuri în situaţii de urgenţă.

Pe de altă parte, Executivul ar putea discuta miercuri un memorandum cu tema „Cloud-ul Guvernamental” şi două memorandumuri privind aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea a 20 de posturi în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante în Consiliul Economic şi Social.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...