Supraacciza la carburanţi ar putea fi eliminată. Cu cât vor scădea preţurile în benzinării

Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi seara, că se ia în calcul eliminarea supraccizei pentru carburanţi, iar la minister este în lucru un astfel de proiect, scrie Mediafax, care citează declaraţia ministrului făcută la postul public de televiziune. Dacă se va întâmpla, benzina şi motorina se vor ieftini cu circa 38 de bani pe litru. 
Economica.net - mar, 11 sept. 2018, 20:09
Supraacciza la carburanţi ar putea fi eliminată. Cu cât vor scădea preţurile în benzinării

Va fi o propunere din partea noastră ca Minister de Finanţe vizavi de supracciză, până la final de an. Vom face o analiză de oportunitate. Prima acţiune în România este să spui că vei avea un minus pe buget, dacă scoţi o taxă, dar trebuie să te uiţi la efectele de runda a doua. Dacă o astfel de taxă poate produce efecte pozitive în economie, este foarte bine”, a spus Teodorovici, la TVR.

„Analizăm. Facem nişte calcule. Eu sunt tentat să propun o astfel de chestiune”, a precizat ministrul.

În ceea ce priveşte efectele de runda a doua, oficialul de la Finanţe a dat drept exemplu alinierea rovignetei la o directivă europeană, ceea ce ar fi crescut costurile pentru transportatori, astfel încât s-a decis ca aceasta să nu fie aliniată la normele europene.

„Am avut o discuţie în Guvern. Doamna prim-ministru a decis amânarea unei astfel de măsuri, ceea ce este foarte corect, pentru că o creştere a ei (a rovignetei – n.r.), chiar dacă li se aplica transportatorilor, efectele erau în economie. (…) Acesta este un lucru foarte bun, pentru că nu mai transpunem imediat ceea ce la nivel european vine ca şi obligaţie”, a subliniat Teodorovici.

Citeşte şi:

Consumul de carburanţi creşte anemic, deşi avem creştere economică, venituri mai mari şi sute de mii de maşini în plus pe străzi. Explicaţii

Istoria supraaccizei

În 2014, Guvernul Ponta introducea o supraacciză pe carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, cu scopul declarat ca din banii strânşi suplimentar se vor construi autostrăzi. Ulterior, chiar Victor Ponta a spus că această supraacciză a fost o eroare, dat fiind că banii au intrat nu în autostrăzi, ci în bugetul mare. La finalul anului 2016, noul Guvern PSD a decis, potrivit promisiunii asumate în campania electorală, că va scoate această supraacciză începând cu 1 ianuarie 2017. Tot la 1 ianuarie, a scăzut şi cota generală de TVA, cu un punct, de la 20% la 19%.

În toamna lui 2017, Guvernul s-a răzgândit însă şi a decis reintroducerea acestei supraaccize, pe motiv că petroliştii nu au ieftinit suficient carburanţii, iar preţul fără taxe ar fi nejustificat de mare .

În data de 15 septembrie, intrau în vigoare noile accize, mai mari cu 16 bani pe litru, decise de Guvern. Două săptămâni mai târziu, intra în vigoare, din nou, o nouă acciză, mai mare tot cu 16 bani pe litru. Înainte de a opera majorarea, ministrul Finanţelor a spus că s-a ales varianta creşterii în două etape tocmai pentru a nu crea şocuri consumatorilor. Efectul cumulat al majorării accizelor a fost, matematic, de 38 de bani pe litrul de acciză şi motorină, în benzinării.

Dacă reducerea de taxă se va aplica pe baza aceluiaşi calcul, înseamnă că atât benzina cât şi motorina ar trebui să se ieftinească cu circa 38 de bani pe litru.

Cum sunt acum preţurile, la noi şi în Europa

Preţutrile la carburanţi din România sunt încă sub media europeană, dar România nu mai este cea mai ieftină ţară, aşa cum eram obişnuiţi. Potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din UE, preţul mediu al benzinei este în România de 1,24 euro pe litru, al doilea cel mai mic după cel din Bulgaria. La motorină însă, carburantul cel mai consumat în România, preţul este de 1,26 euro, mai mare decât în Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia şi Spania.

Te-ar mai putea interesa și
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi parteneri în afară de Statele Unite, a declarat marţi ministrul său de......
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety ...