Noi semne de recesiune în Europa. Producţia industrială din zona euro a scăzut în decembrie cu 1,1%

Producţia industrială din zona euro a scăzut în decembrie cu 1,1% faţă de noiembrie, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat, un nou semnal că economia europeană este în recesiune pentru a doua oară în ultimii trei ani
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 11:53

Media estimărilor economiştilor indica un declin de 1,2%, transmite Bloomberg. Faţă de luna decembrie a anului 2010, producţia industrială din zona euro a coborât cu 2%.

La nivelul UE, producţia industrială a scăzut cu 0,6% faţă de luna noiembrie, respectiv cu 0,9% raportat la decembrie 2010.

Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat a doua scădere din UE a indicatorului faţă de luna noiembrie, de 2,7%.

Economiştii consideră că economia zonei euro s-a contractat în trimestrul al patrulea al anului trecut, în principal ca urmare a măsurilor de austeritate, care au afectat cheltuielile de consum şi angajîrile, precum şi în contextul scăderii exporturilor.

Comenzile noi din industrie au coborât în noiembrie în zona euro, iar şomajul s-a menţinut în decembrie la un maxim record, urcând la 10,4%.

„Economia zonei euro a intrat probabil în contracţie în trimestrul al patrulea al anului 2011 şi ar putea continua să scadă în prima jumătate a lui 2012. Criza fiscală are încă potenţialul de a afecta economia, există riscuri enorme”, comentează pentru Bloomberg un analist al Dekabank Frankfurt.

Media estimărilor economiştilor contactaţi de Bloomberg indică o contracţie economică de 0,4% în zona euro în ultimul trimestru al anului trecut, prima din ultimii doi ani şi jumătate, după o creştere modestă de 0,1% în timestrul al treilea.

Potrivit datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică, producţia industrială a României a scăzut în decembrie, faţă de luna precedentă, cu 16,9% ca serie brută şi a stagnat ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, dar pe ansamblul anului trecut indicatorii au crescut, comparativ cu 2010, cu 5,6%, respectiv cu 6,1%.

Raportul Eurostat arată că producţia industrială a României a urcat cu 1,9% în decembrie faţă de aceeaşi lună a anului anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea cetățeniei alegătorilor americani
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie preşedintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetăţenia americană a alegătorilor, relatează......
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui șofer din România. ...
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul pentru Extindere Marta Kos. „Cel mai bun elev din clasa mea”
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul ...
Republica Moldova se numără printre cele patru ţări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul ...
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială ...