TeraPlast anunţă majorarea cu 21,3 milioane de lei a capitalului social

TeraPlast îşi va majora capitalul social cu 21,3 milioane de lei, în data de 19 decembrie, a anunţat compania listată pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), într-un comunicat de presă.
Economica.net - lun, 17 sept. 2018, 14:38
TeraPlast anunţă majorarea cu 21,3 milioane de lei a capitalului social

„Consiliul de Administraţie al TeraPlast, unul dintre cei mai importanţi producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi, totodată, cel mai mare procesator de PVC din România, a aprobat vineri, 14 septembrie, data de 19 decembrie 2018 ca dată de înregistrare pentru majorarea capitalului social. Majorarea de capital social, în valoare de 21,3 milioane de lei, urmează a fi realizată prin emisiunea a 213.334.832 de acţiuni noi, cu valoarea nominală de 0,10 lei/acţiune. Acţiunile nou emise se vor distribui gratuit în 20 decembrie tuturor acţionarilor înscrişi în registrul acţionarilor la data de înregistrare stabilită.  Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea rezervelor în valoare de 21,3 milioane de lei constituite din profitul net al anilor anteriori”, se arată în comunicatul citat.

În prezent, membrii Consiliului de Administraţie ai TeraPlast – unul dintre cei mai importanţi producători de materiale pentru piaţa construcţiilor – sunt: Dorel Goia (acţionarul majoritar al Teraplast), RSL Capital Advisors SRL (prin reprezentant Răzvan Ştefan Lefter), Alexandru Stânean (CEO Teraplast) şi administratorii independenţi Magda-Eugenia Palfi-Ţîrău şi Sorin Olaru. Aceştia au fost aleşi în şedinţa AGOA din 14 septembrie 2018 pe o perioadă de un an.

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent unul dintre cei mai importanţi producători de materiale pentru piaţa construcţiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe şase linii de business: Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Ferestre & Uşi şi Ţiglă Metalică (prin brandul Wetterbest).

Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme româneşti, inaugurată după 1990. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast – este listată la Bursă de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul TRP.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, pe fondul prețurilor ridicate la benzină și motorină ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...