Participanţii la Iniţiativa celor Trei Mări înfiinţează reţeaua Camerelor de Comerţ 3SI, pentru conectarea comunităţilor de afaceri

Reprezentanţii Camerelor naţionale de Comerţ din cele şapte ţări participante la Iniţiativa celor Trei Mări (3SI) - Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Lituania, Polonia, România şi Slovenia - s-au întâlnit luni la Bucureşti, cu ocazia primei ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, şi au decis crearea reţelei Camerelor de Comerţ 3SI, pentru sprijinirea activităţilor Forumului de Afaceri şi conectarea comunităţilor de afaceri din regiune.
Economica.net - mar, 18 sept. 2018, 11:20
Participanţii la Iniţiativa celor Trei Mări înfiinţează reţeaua Camerelor de Comerţ 3SI, pentru conectarea comunităţilor de afaceri

Reţeaua va promova implementarea proiectelor prioritare de interconectivitate în zona Mării Baltice, Mării Adriatice şi a Mării Negre, în special în domeniul digital, al transporturilor şi al energiei. Proiectele pot fi cele existente sau altele noi, prin atragerea de noi oportunităţi de afaceri, inclusiv investiţii.

Obiectivul reţelei este de a coopera cu statul gazdă în organizarea anuală a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, în marja summitului 3SI, şi de a acţiona în concordanţă cu obiectivele generale stabilite la reuniune.

Reţeaua va implementa şi va promova obiectivele economice 3SI, în linie cu politicile UE, în cooperare cu Asociaţia Camerelor Europene de Comerţ şi alte organizaţii UE care sprijină mediul de afaceri.

Va fi acordată o atenţie sporită zonelor cu potenţial ridicat, cum ar fi IMM-urile, tinerii antreprenori, start-upuri şi incubatoarele de afaceri, prin facilitarea schimbului de know-how în rândul participanţilor.

Membri reţelei vor acţiona împreună pentru obţinerea sprijinului financiar din partea UE şi a altor organizaţii financiare pentru proiectele comune.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

În marja summitului de la Bucureşti are loc prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă....
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...