Percheziţii simultane în judeţele Bihor şi Alba

Poliţiştii din Alba au efectuat joi dimineaţa, 20 de percheziţii, simultane, la locuinţe şi societăţi comerciale din judeţele Bihor şi Alba, aparţinând unor persoane învinuite de săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări nemarcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false.
Economica.net - J, 03 nov. 2011, 07:15

Comisarul Vasile Catargiu de la IPJ Alba a declarat, pentru AGERPRES, că 15 percheziţii s-au desfăşurat în judeţul Bihor, cu precădere în Oradea şi Beiuş, iar cinci în judeţul Alba, în comune din Munţii Apuseni.

Locuinţele şi societăţile percheziţionate aparţin celor 14 persoane învinuite în acest caz, printre care se numără şi o femeie.

Pe baza mandatelor de aducere, cei 14 învinuiţi şi alte persoane vizate în cadrul anchetei au fost conduse, joi, la sediul IPJ Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Potrivit unui comunicat al IPJ Alba, în urma datelor şi informaţiilor obţinute cu privire la săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări de contrabandă, ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Alba au extins cercetările efectuate în unele cauze aflate în lucru şi au înregistrat miercuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni un dosar penal pentru contrabandă cu ţigări.

Din cercetările efectuate în cauză, ofiţerii de poliţie au stabilit că, în perioada mai – octombrie 2011, 14 persoane, domiciliate în judeţele Bihor şi Alba, au săvârşit mai multe acte de comerţ cu ţigări fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, despre care aveau cunoştinţă că provin din contrabandă. Astfel, pe baza probelor administrate în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru cele 14 persoane, printre care şi o femeie, din Oradea, Beiuş şi din comune din Munţii Apuseni.

La acţiunea denumită „Trabucul bihorean” participă 63 de poliţişti. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni şi cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, Serviciului de Operaţiuni Speciale Bihor şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...