Bursa se îndreaptă spre un nou maxim al ultimelor şase luni

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,74% în prima parte a şedinţei de marţi şi se îndreaptă astfel spre un nou nivel maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă în care investitorii nu au reacţionat vizibil la rezultatele financiare publicate de BRD (BRD).
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 13:47

Majoritatea acţiunilor au deschis ziua la preţuri în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de luni, investitorii fiind precauţi după ce bursele vest-europene au scăzut uşor, în urma retrogradării ratingurilor unor state din zona euro de către agenţia Moody’s.

Ulterior, piaţa a început să crească lent, iar atenţia investitorilor a continuat să fie axată pe acţiunile SIF-urilor şi pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), iar rezultatele financiare anunţate de BRD nu au avut o influenţă vizibilă asupra jucătorilor. Acţiunile SIF-urilor şi alte FP au fost singurele cu rulaje de peste 1 milion de lei şi au asigurat 86% din lichiditatea pieţei, de 23,3 milioane lei (5,3 milioane euro).

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,89%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,54% peste închiderea de luni.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,83%.

La ora 13:00, indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creştere cu 1,2%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 23,3 milioane lei (5,3 milioane euro), valoare cu 16% peste rulajul din prima jumătate a şedinţei precedente, de 20,1 milioane lei (4,6 milioane euro).

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de câte 5,9 milioane lei. Cotaţia titlurilor SIF Oltenia a avansat cu 2,61%, la 1,452 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,95%, la 0,531 lei.

Titlurile BRD au fost oprite de la tranzacţionare în primele două ore, pentru publicarea rezultatelor financiare înregistrate anul trecut. Investitorii nu au reacţionat vizibil la indicatorii anunţaţi de bancă, astfel că au realizat tranzacţii cu acţiunile BRD de numai 17.000 de lei. Cel mai recent transfer a fost efectuat la 11,38 lei, preţ în scădere cu 0,18%.

BRD a înregistrat anul trecut un profit net de 465,2 milioane lei (109,7 milioane euro), în scădere cu 7%, după standardele româneşti de contabilitate, şi provizioane cu 18% mai mici, de 1,289 miliarde lei (304 milioane euro).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene reveniseră pe creştere, cu până la 0,6%, după ce indicatorul ZEW privind încrederea investitorilor în economia Germaniei a crescut, depăşind estimările.

Aceste date au readus bursele pe verde, după ce în deschidere acestea au scăzut influenţate de decizia agenţiei de evaluare financiară Moody’s de retrogradare a şase state din zona euro, inclusiv Italia, Spania şi Portugalia. Agenţia a avertizat, totodată, că ar putea coborî ratingurile „Aaa” ale Franţei, Austriei şi Marii Britanii, din cauza crizei datoriilor de stat din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea cetățeniei alegătorilor americani
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie preşedintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetăţenia americană a alegătorilor, relatează......
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui șofer din România. ...
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul pentru Extindere Marta Kos. „Cel mai bun elev din clasa mea”
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul ...
Republica Moldova se numără printre cele patru ţări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul ...
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială ...