Musk va demisiona din funcţia de preşedinte al Tesla şi va plăti o amendă, dar va rămâne director general, într-un acord cu SEC

Tesla şi Elon Musk vor plăti fiecare o amendă de câte 20 de milioane de dolari, iar miliardarul va demisiona din funcţia de preşedinte, dar va rămâne directorul general, într-un acord cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), după două luni tumultoase pentru producătorul de automobile electrice, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Economica.net - D, 30 sept. 2018, 15:43
Musk va demisiona din funcţia de preşedinte al Tesla şi va plăti o amendă, dar va rămâne director general, într-un acord cu SEC

Acordul anunţat sâmbătă de SEC va calma investitorii, care erau îngrijoraţi că un conflict de lungă durată ar afecta mai mult Tesla.

SEC îl acuzaze joi pe Musk că a înşelat investitorii prin tweet-urile din 7 august, în care afirma că analizează retragerea de la bursă a Tesla la un preţ de 420 de dolari pe acţiune şi că are finanţarea necesară pentru o astfel de operaţiune. De fapt, tweet-urile respective nu aveau nicio bază, iar agitaţia creată pe piaţă a afectat investitorii, potrivit SEC.

Acordul ar putea întări Tesla, afectată de comportamentul din ultima perioadă a lui Musk, care a fumat Marijuana şi a mânuit o sabie într-o emisiune pe Internet şi a criticat un scufundător britanic care participa la o operaţiune de salvare.

Acordul ar trebui să aibă ca efect un control mai mare asupra lui Musk, fără o măsură radicală de înlăturare totală a acestuia, a spus Steven Heim, director la Boston Common Asset Management.

Tesla va trebui să numească un preşedinte independent, doi directori independenşi şi să ţină sub control mesajele de comunicare pe care le va da Musk, potrivit acordului.

Acuzaţiile aduse joi de SEC au condus vineri la scăderea capitalizării de piaţă a Tesla cu 7 miliarde de dolari, la 45,2 miliarde de dolari, sub cea a General Motors, de 47,5 miliarde de dolari.

În cadrul acordului, SEC a renunţat la solicitarea sa ca Musk, care se confundă cu brandul Tesla, să fie eliminat din conducerea companiei, sancţiune care, potrivit multor investitori, ar fi fost dezastruoasă pentru companie.

Musk a fost implicat direct în aproape doate detaliile design-ului de produse şi ale strategiei tehnologice ale Teala şi a coordonat performanţele extraordinare ale angajaţilor, într-un mod similar cu ceea ce a făcut directorul general al Apple, Steve Jobs, pentru producătorul de iPhone-uri.

Acordul cu SEC prevede ca acesta să demisioneze din funcţia de preşedinte al Tesla în termen de 45 de zile şi nu va putea să fie reales în acest post o perioadă de trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...