Tranzacţia prin care Sanofi a vândut Zentiva către Advent, finalizată înainte de termen. Valoarea – 1, 9 miliarde euro

Sanofi a finalizat vânzarea, anunţată anterior, a diviziei europene de medicamente generice Zentiva către Advent Internaţional, procesul de separare fiind considerat încheiat pe 30 septembrie.
Economica.net - lun, 01 oct. 2018, 09:59
Tranzacţia prin care Sanofi a vândut Zentiva către Advent, finalizată înainte de termen. Valoarea - 1, 9 miliarde euro

Tranzacţia a fost finalizată înainte de termen, pentru suma de 1,9 miliarde de euro (valoarea companiei), conform unui comunicat remis AGERPRES.

Sanofi a anunţat începerea negocierilor exclusive cu Advent în luna aprilie a acestui an şi a încheiat negocierile pe 28 iunie. Procesul de separare face parte din strategia Sanofi de simplificare şi remodelare a companiei.

„Misiunea Sanofi este să fie alături de persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate. Suntem o companie biofarmaceutică globală dedicată sănătăţii umane. Prevenim afecţiuni cu ajutorul vaccinurilor şi punem la dispoziţie tratamente inovatoare. Suntem alături de cei care suferă de boli rare, dar şi lângă milioanele de oameni care au o boală cronică. Cu ajutorul a peste 100.000 de angajaţi în 100 de ţări, Sanofi transformă inovaţia ştiinţifică în soluţii pentru sănătate pretutindeni în lume”, se menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...