S&P retrogradează ratingul companiei italiene de construcţii Astaldi

Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât, marţi, ratingul acordat companiei italiene de construcţii Astaldi SpA de la "CCC minus" la "D" (default), informează un comunicat de presă.
Economica.net - mie, 03 oct. 2018, 12:48
S&P retrogradează ratingul companiei italiene de construcţii Astaldi

Retrogradarea vine după ce vinerea trecută Astaldi a cerut unui tribunal din Roma protecţie faţă de creditorii săi, în urma întârzierii vânzării unui pod în Turcia (denumit „Yavuz Sultan Selim”). Astaldi a precizat că a solicitat protecţie faţă de creditori „cu rezervare”, o modalitate folosită în Italia pentru a permite unei firme să-şi continue afacerile.

„Considerăm că aceste circumstanţe sunt similare unui default, pentru că solicitarea prevede suspendarea plăţilor care au legătură cu obligaţiile restante în perioada discuţiilor cu creditorii. În consecinţă, nu ne aşteptăm ca Astaldi să facă plăţi regulate cu privire la datoriile sale restante”, informează S&P Global Ratings.

La data de 30 iunie 2018, Astaldi avea datorii totale în valoare de 2,5 miliarde euro. S&P a subliniat că ratingul Astaldi va rămâne la nivelul „D” (default) până când compania va relua plăţile.

În România, Astaldi are contracte de miliarde de euro încheiate cu administraţia centrala dar şi locală. Numai pentru 2019, Astaldi are angajamente pentru finalizarea unor lucrări de construcţie în valoare de 400 milioane de euro, conform declaraţiilor ministrului Transportului, Lucian Şova. Cel mai important proiect aflat în derulare este finalizarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou, între staţiile Eroilor şi Râul Doamnei. Tot Astaldi are în execuţie şi cel mai mare lot din Autostrada A3, Câmpia Turzii – Târgu Mureş, respectiv lotul 2 din tronsonul Ogra – Câmpia Turzii, în lungime de 18 km, contract de 437 miliarde lei. Cu CFR SA, Astaldi are contracte de 3,45 miliarde lei pentru modernizarea a 81 kilometri de cale ferată. Iar cu Primăria Capitalei, Astaldi are un contract pentru finalizarea Pasajului Ciurel.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ocuparea unor funcţii, ci având în vedere existenţa unor probleme......
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -31 august 2026 a fost de 22,444 miliarde euro, mai mare ...
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile șefului companiei
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile ...
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă rămân oprite în perioada următoare, iar conducerea Nuclearelectrica spune că ...
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță luni finalizarea lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu ...