Nemţii, îndemnaţi să-şi petreacă vacanţa în Grecia pentru a-i susţine economia

Un deputat european al partidului liberal german FDP, grupare politică membră a coaliţiei cancelarului Angela Merkel, a recomandat marţi cetăţenilor să meargă în vacanţă în Grecia pentru a susţine economia acestei ţări.
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 17:18

„Oricine are deja în vedere să petreacă vacanţa în Grecia poate da un semnal. Fiecare turist este un ajutor pentru această ţară”, a declarat Alexander von Lambsdorff, preşedintele grupului FDP din Parlamentul European.

Hotelurile din Grecia sunt luate periodic cu asalt în lunile iulie şi august, dar în restul anului nu sunt ocupate. „Există un potenţial de creştere important care mai poate fi încă exploatat”, a adăugat europarlamentarul.

Dat fiind că numeroşi greci îşi manifestă public dezaprobarea faţă de Germania, turiştii germani nu par dispuşi să viziteze Atena sau insulele greceşti. Conform unei agenţii de voiaj, nivelul actual de rezervări către această destinaţie este inferior celui de anul trecut din aceeaşi perioadă.

Federaţia operatorilor de turism germani a confirmat acest regres dar a menţionat că nu este vorba decât despre o „situaţie de moment” şi că tendinţa reală nu va putea fi stabilită înainte de luna aprilie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Al 22-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Al 22-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 17 iunie 2026, reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători......
Carrefour preia modelul comercial Supeco, La Cocoș și Atac. Are sute de produse cu prețuri care scad în funcție de cantitate
Carrefour preia modelul comercial Supeco, La Cocoș și Atac. Are sute de produse cu prețuri care scad în funcție de cantitate
Carrefour România introduce o campanie de reduceri de preț pe termen nelimitat la sute de produse esențiale și un mecanism ...
Ce vor aduce noile reguli UE pentru mobilitatea forţei de muncă şi calitatea locurilor de muncă – raport EY România
Ce vor aduce noile reguli UE pentru mobilitatea forţei de muncă şi calitatea locurilor de muncă – raport EY România
Noile iniţiative europene privind mobilitatea forţei de muncă şi calitatea locurilor de muncă vor aduce mai multă transparenţă, ...
Reacția Wizz Air la obligativitatea afișării prețului la bagaj în procesul de rezervare: Biletele de avion riscă să devină mai scumpe
Reacția Wizz Air la obligativitatea afișării prețului la bagaj în procesul de rezervare: Biletele de avion riscă să ...
Acordul obținut de Parlamentul European (PE) în urmă cu două zile pentru reforma drepturilor pasagerilor menține despăgubirea ...