Kaufland investeşte 300.000 euro pe an pentru a reduce consumul de materiale de plastic de unică folosinţă

Kaufland a anunţat joi că magazinul din bulevardul Barbu Văcărescu, Bucureşti, este primul reorganizat după o strategie anti-plastic, eliminând peste 90% din materialele consumabile de plastic de unică folosinţă, care au fost înlocuite cu materiale 100% biodegradabile sau compostabile, prietenoase cu mediul înconjurător, potrivit news.ro. 
Economica.net - J, 04 oct. 2018, 15:04
Kaufland investeşte 300.000 euro pe an pentru a reduce consumul de materiale de plastic de unică folosinţă

„Costul asumat de Kaufland România pentru ca articolele consumabile folosite în magazin să fie sustenabile (biodegradabile şi compostabile), este de patru ori mai mare. Investiţia companiei ajunge astfel la aproximativ 300.000 euro pe an”, a informat compania.

Materialele biodegradabile au în compoziţie trestie de zahăr sau amidon de porumb şi se descompun sub acţiunea microorganismelor. Cele compostabile sunt automat biodegradabile, iar resursele din care au fost făcute pot fi descompuse prin compostare.

Reprezentanţii companiei spun că vor continua demersurile de reducere a poluării şi de a materializa o strategie anti-plastic.

Schimbările sunt implementate în cadrul raioanelor de brutărie, legume-fructe, la vitrinele cu servire asistată, unde articolele consumabile (ambalaje, folii etc) sunt 100% biodegradabile. De asemenea, şi sacii de gunoi din parcare au fost înlocuiţi cu alternative sustenabile.

În plus, la casele de marcat au fost introduse sacoşe din materiale biodegradabile.

De asemenea, compania a instalat pubele pentru deşeuri bio, unde clienţii pot arunca deşeuri biodegradabile sau destinate compostării ulterioare.

În parcarea magazinului, Kaufland pune la dispoziţie o infrastructură de reciclare de tip self-service, cu automate speciale pentru trei tipuri de ambalaje, inclusiv plastic. Aici, clienţii pot recicla PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă şi doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru) şi vor primi în schimb un cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin, potrivit news.ro. 

„Iniţiativa are trei obiective: evitarea consumului de plastic, îmbunătăţirea reciclabilităţii materialelor şi încurajarea adoptării ambalajelor sustenabile”, mai spun reprezentanţii companiei.

Compania a anunţat deja delistarea din toate magazinele a articolelor marcă proprie din plastic precum beţişoarele pentru urechi, paie şi vesela de unică folosinţă din plastic, ce urmează să fie înlocuite în toate ţările cu alternative ecologice, până la sfârşitul lui 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea......
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...