Orban: Încercăm să evităm suspendarea unui program pe fonduri europene

România riscă suspendarea unui program operaţional pe fonduri structurale, a avertizat, marţi, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 18:27

Într-o declaraţie acordată AGERPRES, el a arătat că pentru întregul proces de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune persistă anumite riscuri. „În principiu, în continuare persistă anumite riscuri pentru întreg procesul. În momentul de faţă încercăm să evităm suspendarea unui program operaţional, astfel încât să putem atinge ţinta pe care ne-am propus-o şi sperăm ca până în cursul lunii martie să clarificăm chestiunile legate de acest program”, a declarat, pentru AGERPRES, Leonard Orban.

Comitetul interministerial pentru fonduri europene se reuneşte joi, la Palatul Victoria, a anunţat premierul Mihai-Răzvan Ungureanu. „Joi vom avea primul comitet interministerial pentru fondurile europene la care vor participa toţi miniştrii care au direct interes în sporirea ratei de absorbţie şi în mărirea disponibilului nostru financiar pe această sursă de finanţare”, a afirmat marţi Ungureanu.

Guvernul îşi propune să atragă fonduri structurale şi de coeziune de 6 miliarde de euro până la finalul anului 2012, astfel încât să ajungă la o rată de absorbţie de 20% din alocările europene puse la dispoziţia României în exerciţiul financiar 2007-2013.

Te-ar mai putea interesa și
Al 22-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Al 22-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 17 iunie 2026, reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători......
Carrefour preia modelul comercial Supeco, La Cocoș și Atac. Are sute de produse cu prețuri care scad în funcție de cantitate
Carrefour preia modelul comercial Supeco, La Cocoș și Atac. Are sute de produse cu prețuri care scad în funcție de cantitate
Carrefour România introduce o campanie de reduceri de preț pe termen nelimitat la sute de produse esențiale și un mecanism ...
Ce vor aduce noile reguli UE pentru mobilitatea forţei de muncă şi calitatea locurilor de muncă – raport EY România
Ce vor aduce noile reguli UE pentru mobilitatea forţei de muncă şi calitatea locurilor de muncă – raport EY România
Noile iniţiative europene privind mobilitatea forţei de muncă şi calitatea locurilor de muncă vor aduce mai multă transparenţă, ...
Reacția Wizz Air la obligativitatea afișării prețului la bagaj în procesul de rezervare: Biletele de avion riscă să devină mai scumpe
Reacția Wizz Air la obligativitatea afișării prețului la bagaj în procesul de rezervare: Biletele de avion riscă să ...
Acordul obținut de Parlamentul European (PE) în urmă cu două zile pentru reforma drepturilor pasagerilor menține despăgubirea ...