Elena Băsescu îl felicită pe Twitter pe prinţul Paul

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu l-a felicitat, marţi, pe Prinţul Paul, scriind pe Twitter că acesta "a fost recunoscut legal membru al familiei regale".
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 19:28

„Prinţul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitări!”, a scris Elena Băsescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză prinţului Paul de România, respingând recursul Regelui Mihai I faţă de la recunoaşterea unor hotărâri străine pe teritoriul României cu privire la admiterea dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl prinţului Paul. Acest proces de recunoaştere a filiaţiei legitime a prinţului Carol Mircea faţă de Carol al II-lea, cu toate drepturile ce decurg din aceasta a durat în România 21 de ani.

Casa Regală declară că decizia ICCJ privind cererea de recunoaştere a hotărârii de la Lisabona asupra descendenţei lui Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea nu creează niciun drept dinastic şi nu stabileşte apartenenţa acestuia la Familia Regală, lucru valabil şi pentru descendenţii săi.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, sunt naşii de botez ai fiului Prinţului Paul şi al Prinţesei Lia.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea cetățeniei alegătorilor americani
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie preşedintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetăţenia americană a alegătorilor, relatează......
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui șofer din România. ...
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul pentru Extindere Marta Kos. „Cel mai bun elev din clasa mea”
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul ...
Republica Moldova se numără printre cele patru ţări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul ...
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială ...