O nouă ediţie a Salonului Auto Bucureşti a debutat la Romexpo. Premiere naţionale, în perioada 11 – 21 octombrie

Mobilitate electrică, premiere naţionale şi sute de cai putere sunt doar câteva dintre elementele care caracterizează ediţia din acest an a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2018 (SAB), organizat în perioada 11 - 21 octombrie la Romexpo.
Economica.net - J, 11 oct. 2018, 13:25
O nouă ediţie a Salonului Auto Bucureşti a debutat la Romexpo. Premiere naţionale, în perioada 11 - 21 octombrie

Ajuns la cea de-a 25-a ediţie, evenimentul auto beneficiază de participare internaţională, iar organizatorii, împreună cu partenerii săi, sărbătoresc anul acesta un sfert de sector de la organizarea în anul 1993 a primei ediţii SAB.

În cadrul Salonului vor fi dezvăluite în premieră naţională modele concept şi noutăţile sezonului 2018 – 2019 din partea brandurilor: Abarth, Alfa Romeo, Citroën, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Jaguar, Jeep, Kia, Isuzu, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Opel, Piaggio, Seat, Skoda, Smart, Suzuki, Toyota şi Volvo.

De asemenea, în zona expoziţională este amenajat un spaţiu destinat exclusiv mobilităţii electrice, în cadrul căruia vor fi expuse cele mai recente modele de automobile electrice şi hibrid BMW, E-Twow, Hyundai, Kia, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, smart şi Gotech.

Pentru pasionaţii de caii putere, în standul Custom Wheels sunt expuse unele dintre cele mai puternice şi exclusiviste modele auto din România: Dodge Viper ACR, Lamborghini Performante, Lamborghini Huracan, BMW M4, BMW F30, Mercedes E-Klass, Audi RS6, Audi RS6 sedan (singurul din lume), Bentley Continental GT şi Peugeot 208 Rally.

În acelaşi timp, pe durata următoarelor 11 zile, Ţiriac Collection este prezentă la standul Ţiriac Auto din cadrul SAB 2018, oferindu-le vizitatorilor oportunitatea de a admira şase exemplare aparţinând colecţiei 1920 Ford T Tourer, 1970 Ford Mustang Mach 1, 1937 Mercedes-Benz 540K Cabriolet A, 1956 Mercedes-Benz 190 SL, 1935 SS One Tourer şi 1952 Jaguar XK120.

La nivel general, pe o suprafaţă de peste 25.000 mp, cei prezenţi la SAB 2018 vor prezenta: autoturisme de oraş şi de teren, autovehicule utilitare uşoare şi grele, autoturisme clasice vehicule hibride şi electrice, motociclete, scutere, biciclete şi accesorii componente şi accesorii auto, sisteme audio şi de navigaţie, tuning auto şi moto echipamente şi utilaje pentru service-uri, vopsitorii şi spălătorii auto mijloace de semnalizare rutieră, echipamente de dirijare, măsură şi control trafic media de specialitate şi asociaţii de profil societăţi de leasing, societăţi de asigurare.

La evenimentul susţinut de către Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) companiile participante îşi vor prezenta ofertele speciale către clienţii şi potenţialii clienţi, fie că aceştia sunt specialişti ai industriei auto aşteptaţi în număr de peste 4.000, fie către publicul larg iubitor de fenomen auto estimat la această ediţie în număr de aproximativ 70.000 de vizitatori.

Program de vizitare expoziţiei este următorul: joi, 11 octombrie, între orele 12:00 – 20:00 (acces liber), de vineri, 12 octombrie, până sâmbătă, 20 octombrie (între orele 10:00 – 20:00), iar duminică, 21 octombrie, între orele 10:00 – 18:00

Biletul de intrare costă 35 de lei, însă copiii cu vârsta până în 7 ani beneficiază de acces gratuit.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare......
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de euro
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de ...
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...