Vom ajunge la vârfuri de consum de 9.000 MW, în noiembrie. Mai are România cu ce să-şi producă propria energie electrică?

În unele zile de la sfârşitul lunii noiembrie, România va înregistra în orele de vârf, un consum de electricitate de peste 9.000 MW, potrivit prognozelor. În ultima lună, am importat energie electrică aproape în fiecare zi, în orele de seară, când consumul abia a depăşit 8.000 MW
Mihai Nicuţ - D, 14 oct. 2018, 08:51
Vom ajunge la vârfuri de consum de 9.000 MW, în noiembrie. Mai are România cu ce să-şi producă propria energie electrică?

Consumul brut de energie electrică al României va sări, în orele de vârf, de pragul de 9.000 MW, în unele zile de la sfârşitul lunii viitoare, potrivit prognozei Transelectrica pentru luna noiembrie, realizată la 2 octombrie.
Astfel, la data de 26 noiembrie, în intervalul orar 18.00, consumul va fi de 9.078 MW, iar în intervalul orar 19.00 de 9.014 MW. În ziua următoare, 27 noiembrie, tot seara, consumul va fi de 9.060 MW la ora 18.00 şi de 9.037 MW la ora 19.00.

Întrebarea care se pune este dacă, în condiţiile acestui consum în creştere în orele de vârf, există suficientă capacitate de generare de electricitate în România pentru a acoperi consumul. Întrebarea este ligitimă în contextul în care, în ultima vreme, România importă constant energie electrică în orele de vârf de seară, asta deşi consumul orar nu a depăşit pragul de 8.000 MW decât destul de rar şi destul de puţin.

Potrivit datelor Transelectrica, în marea majoritate a zilelor de ultima lună (12 septembrie-12 octombrie), România a importat în fiecare seară energie electrică pentru a acoperi consumul. Excepţie a intervalul 29-30 septembrie, când ţara noastră a fost exportator net de energie to ziua, în condiţiile în care turbinele eoliene au funcţionat ma mult decât de obicei: aproape 2.600 MW, în condiţiile în care puterea instalată totală în eolian în România abia depăşeşte 3.000 MW.

Acest lucru nu face decât să confirme regula: când nu bate vântul, România exportă în orele de vârf energie electrică prentru că producţia internă nu asigură consumul.

Citeşte şi:

Cât mai stau pe loc facturile? Preţul spot al energiei electrice a crescut în septembrie cu 40% faţă de anul trecut

Avertisment de acum un an

România nu are suficiente capacităţi de producţie a energiei electrice, astfel că, în momentele în care consumul creşte, există probleme cu asigurarea alimentării şi a siguranţei sistemului energetic naţional, a declarat fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, cu un an în urmă.
Practic s-a constatat că, dacă nu avem resurse regenerabile ieftine, apă, vânt, suntem dependenţi de cărbune, care este scump. Iar capacitatea declarată de producţie de 22.000 de MW nu există, nici măcar cei 14.000 de MW, care se presupune că sunt funcţionali în orice moment, nu sunt funcţionali. Aici avem o analiză comună cu Transelectrica, operatorul pieţei de echilibrare, care ne prezintă că, începând cu o solicitare de 7.500 – 8.000 de MW există probleme de alimentare şi de asigurare a funcţionării sistemului energetic naţional în siguranţă”, a susţinut preşedintele ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...