Autorităţile germane vor ordona Opel să recheme la service 100.000 de vehicule

Ministerul german al Transporturilor a anunţat luni că aproximativ 100.000 de vehicule marca Opel urmează să fie rechemate la service, la scurt timp după descoperirea unui nou dispozitiv de manipulare a emisiilor poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 15 oct. 2018, 14:58
Autorităţile germane vor ordona Opel să recheme la service 100.000 de vehicule

„După ce, la începutul anului 2018, a fost descoperit al cincilea dispozitiv de manipulare, pe care Autoritatea germană de reglementare a sectorului auto (KBA) l-a declarat ca fiind ilegal, există în prezent o audiere oficială al cărei obiectiv va fi impunerea unei retrageri obligatorii pentru modelele Cascada, Insignia şi Zafira”, se arată într-un comunicat al Ministerul german al Transporturilor. „O rechemare oficială a aproximativ 100.000 de vehicule va fi demarată în scurt timp”, se arată în comunicatul de presă.

Anterior, au fost efectuate percheziţii la două facilităţi Opel pe fondul suspiciunilor că unele din autovehiculele Opel echipate cu motoare diesel utilizează un sistem software ilegal pentru a manipula emisiile poluante în timpul testelor.

Scandalul motoarelor diesel trucate a izbucnit în luna septembrie 2015, după ce Agenţia americană pentru mediu (EPA) a acuzat grupul german Volkswagen că a echipat 11 milioane de autovehicule diesel, dintre care aproximativ 600.000 în SUA, cu un software capabil să falsifice rezultatele testelor antipoluare. Între timp, mai multe parchete din Germania au demarat anchete pentru fraudă, manipulare a cotaţiilor bursiere sau publicitate mincinoasă împotriva mai multor directori de la Volkswagen şi diviziile sale Audi şi Porsche, precum şi la Daimler şi la producătorul de componente auto Bosch.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Romarm: Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile româneşti din industria de apărare
Şeful Romarm: Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile româneşti din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile româneşti din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi şi nicio perspectivă, a declarat, marţi, Răzvan......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a mobilizat 1000 de muncitori pentru a finaliza în 2026 primele două loturi
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a mobilizat 1000 de muncitori pentru a finaliza în 2026 primele ...
Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, în total 49,3 km, avansează constant, anunță marți Cristian Pistol, ...
Ce spune premierul Luca Niculescu despre criza din industria auto românească: Nu îi vom lăsa de izbelişte
Ce spune premierul Luca Niculescu despre criza din industria auto românească: Nu îi vom lăsa de izbelişte
Guvernul României nu va lăsa industria auto de izbelişte, este un pilon important al economiei româneşti, cu o cifră ...
Românii cu cea mai mare baterie de stocare a energiei din țară au pus încă una, de aceeași capacitate, 400 MWh
Românii cu cea mai mare baterie de stocare a energiei din țară au pus încă una, de aceeași capacitate, 400 MWh
Capacitatea de stocare a energiei electrice în baterii a ajuns, la 1 noiembrie, la peste 2.700 MWh, potrivit ultimelor date ...